Negustorul de suflete..

       Ar fi trebuit sa iti citesc eticheta inainte sa te consum, inainte sa te vars pe buze, inainte sa devin dependenta de tine. Mi-ai servit emotii cu picatura, mi-ai atins locuri virgine, ai gasit cheia celor patru camere ale  inimii mele unde nimeni nu a mai intrat inaintea ta. M-ai imbolnavit de supunere, mi-ai anesteziat vointa proprie, m-ai facut sa imi uit scopul. Traiesc ca o nebuna cu pupile dilatate, cu tahicardie cronica si carotide zvacnind, crezand ca rostul meu este sa incalzesc patul invelit in satin albastru, sa te astept goala si sa iti las deltoizii sa imi porunceasca cum sa ma misc. Stau nemiscata si pierduta, cu ochii goi, in asteptarea serii cand imi dai voie sa iti musc buza de jos si sa ma pierd in otravuri vandute de un golan galant si suprem. Oglinzile sunt inselatoare si perfide. Imi arata o imagine sumbra si plina a unei fete care si-a pierdut inocenta cand te-a cunoscut, cand i-ai strecurat, printr-o hipnoza bolnava, ganduri murdare despre camere de motel, vorbe rele si trupul tau gol. Imi arata imaginea unei pacatoase cazute in fata altarului tau de zeu dement, imi arata sclipiri de ochi si buze umede. Dar eu stiu ca pana la intalnirea cu tine, ceea ce vad in oglinda e doar o umbra, o bucata de carne uscata si moarta, ceva ce a fost odata o Nina nesupusa si neindoctrinata de legile tentatiei. Diseara o sa imi dai viata, o sa imi pui carne pe coapse, sclipire in ochi, otrava pe buze si iubire in sinapse. O sa imi curga viata prin vene si fiori pe sira spinarii. O sa ma lasi sa visez si sa imi fac planuri, sa zbor intr-o ascensiune cumplita...O sa traiesc pentru doua ore, dupa care o sa mor din nou pana la urmatoarea intalnire cu tine. O sa ma lasi sa stau in latenta, cu gandul la sambata cand o sa iti curg pe trup, cand mintea ta brilianta o sa ma poarte prin toate si o sa imi aduca in fata ochilor imagini perfecte. O sa ma inveti arta transpunerii si simbolistica fiorului, iar eu o sa iti invelesc picioarele in sarutari electrice. Tu poti face toate astea, si ma poti invia numai cand vrei..Tu esti zeul pervers pe care il astept de ani, inaintea caruia nu am trait niciodata. Mi-ai lipsit..Tu negustorule de suflete si inocenta, vino si invie-ma...

Bel Air

  
    In preajma ta vreau sa ma dezbrac de trupul meu bolnav si icteric si sa te las sa imi privesti sufletul gol..Vreau sa stau desculta pe zapada, pe dealul de unde pot privi luminile din oras fara sa fiu deranjata de prezente umane, unde sa fiu singura cu vantul si spaima, unde sa ma incalzeasca doar rochia transparenta de dantela alba si gandul la tine..Vreau sa nu ma misc pana ce nu mi se topeste toata zapada de sub picioare si pana ce talpile mele nu fac rani adanci..Vreau sa nu-mi intorc capul la nici un zgomot, sa nu las teama sa interfere cu bataia inimii mele, sa nu ma gandesc ca in spatele meu pot juca iele senile..Vreau sa privesc in gol peste oras si sa ghicesc pe  unde este strada pe care umbli acum..imi incordez auzul sa strabat spatiul si sa-ti aud respiratia de la o asemenea distanta. Vreau sa pot inchide ochii si sa te simt  coborandu-ti mana pe spatele inghetat asa cum obisnuiai sa faci in iernile cand te aveam aproape si trebuia sa ma ai. Vreau sa am ochi otravitori si sa ucid cu o singura privire pe oricine mi-ar putea lua locul la bratul si in asternuturile tale. Vreau sa fiu stapana sinapselor tale si sa iti strecor vise despre mine intre ele si sa te fac sa iti fie dor de umarul meu si de picioarele goale..Nu vreau sa vin sa te caut pe alei si pe la poarta casei tale.Nu vreau sa dau ochii cu nimeni, caci toti stiu ca reputatia mea e patata si sufletul meu mi-e scos la o licitatie sumbra, adjudecat de tentatie si placeri murdare. Toti stiu ca trecutul mi-e patat de greseli fatale, de peripluri prin baruri si cersafuri, de nelinisti si singuratate, de individualism si nopti in care m-am dat cu gratuitate trecatorilor..Insa nimeni nu stie cum te iubesc si cum e miracolul unei revelatii ca aceea care a fost cand ochii tai ciudati au putut trece dincolo de zid si au putut coase rani adanci..ca atunci cand sufletul tau l-a incalzit pe al meu, ca atunci cand ai ales sa nu iti pleci urechea la nimic si sa ma asculti doar pe mine...asa bolnava si icterica...Respir sacadat si ma gandesc la asta..si stiu ca oriunde si cu oricine ai fi, cand fac asta, intunericul si soaptele te fac sa intorci capul si sa iti amintesti de mine...

Azi am  inceput sa te urasc putin caci e atata tristete in aer si tie tot nu-ti place romul, ca respiratia  ta nu miroase niciodata vulgar, ca in afara de ochi, restul corpului iti e rigid in fata solitudinii ce imbata toamna asta. As vrea sa pasesti langa mine in ceata, sa ne plimbam doar noi doi si cativa strigoi prin locuri unde frica iti interzice in mod normal sa te plimbi. As vrea sa te vad fumandu-ti tigara in stilul tau maret si sumbru si sa iti simt buzele care imi taie inima si ma arunca intre pofte ciudate. Daca imi terminam paharul cu rom chiar as fi avut curajul sa cer sufletului tau sa se aseze intre frunze uscate alaturi de mine si sa ma vandalizeze cu atingeri de ganduri tuciurii. Vreau sa mergem in liniste pe strazile cele mai lungi si cele mai goale ca sa nu ma perturbe nimic in a-ti asculta respiratia sacadata.Vreau sa imi ascunzi capul in fularul tau ca sa mi-l feresti de lumina violenta a farurilor de la masinile care trec. Vreau sa ne ascundem in intuneric ca sa nu ne vada trecatorii, sa fim doua umbre taiate adanc de urme de lumini proiectate cu ratacire de pe la casele oamenilor impacati cu universul. As vrea sa incercam sa ne impotrivim dozei de frig de toamna, dar ea sa fie pana la urma mai puternica si sa ne supuna, iar noi sa ne acceptam destinul de narcomani ai cetii si sa ne indragostim de palcurile albe de sub felinare. Vreau sa iubesti funinginea si mana inghetata...La noapte te iau cu mine sa imi atingi trairile...

Capitolul cu lipsuri...

      Pana in acel septembrie iti lipsea jumatate de inima..iti lipsea ceva langa pasii tai, cand mergeai sa cuceresti singur strazile la ore tarzii...iti lipsea cineva care sa se uite fascinata cum fumezi...nu aveai sclipire in ochi si nici viata in buze, caci sarutasei prea multe stanci singuratice si stangace...Iti mai lipsea si cineva care sa te priveasca in noapte cum dormi si apoi sa se piarda in fotografiile de pe pereti, imaginandu-si ca ai purtat-o prin fiecare cadru surprins, ca a fost acolo undeva in plan secund cand ai facut poza, ca ti-a trimis briza pe ceafa si ca ti-a trecut prin cap imaginea ei macar odata, chiar de inca nu o cunosteai..Iti lipsea cineva care sa respire iubire, care si-a facut organotomie si a inlocuit totul cu bucati de inima nebuna si peticita, bolnva si rea, dar functionala la apropierea ta..Inainte de acel septembrie nu ai fi iubit pe ploaie si ti-ar fi lipsit cineva care sa traiasca toamna doar pentru tine...Ti-ar fi lipsit un rinichi mostenire si ti-as fi lipsit eu, care pot sta in genunchi si implora sa fii...Ti-ar mai fi lipsit si o duzina de nervi, un manunchi de vene dilatate de furie, razboiul nebun dintre doi dementi care nu stiu sa cedeze, atacul fizic plin de lacrimi, psihoza si trairi adanci..Nu ai fi avut decat fete cu reguli perfecte si maniere cuminti, cu ochelari facuti corect oftalmologic, cu ochi albastri sau poate verzi, dar cu privire goala si suflet neincapator inainte de a se umple cu ceva..Nu ai fi avut decat existente organice care iti treceau prin brate si prin buze, dar care piereau inainte sa poata sa te iubesca asa de mult incat sa te invete ce inseamna infinitul..Nu ai fi avut decat o lista cu numele  celor care te-ar fi tinut de mana cu degete virgine si reci, fara ca vreo una dintre ele sa faca osmoza inimii sale prin porii de la mana spre inima ta...Ti-ar fi lipsit rezultatul timpului in care mi-era dor de tine chiar de te vazusem doar de cateva ori in viata mea, rezultatul noptilor cand te visam si te doream langa corpul meu gol, rezultatul anilor in care am venerat un strain pe care l-am ascuns bine undeva intre emisfere..caci daca ma gandesc mai bine,  ai fost mereu acolo, te-am iubit de cand ma stiu, te-am asteptat si m-am rugat sa-mi fii trimis mie si doar mie, te-am avut tatuat in piele chiar si cand m-a atins altcineva..Ti-ar fi lipsit sa vezi ce a facut din mine timpul cat am stiut ca esti mai bun decat oricine, chiar daca atunci iti eram antipatica si fugeai de privirea mea ratacita pe strada de alaturi si de razboiul dus in capul meu...Ti-ar mai fi lipsit cuta de sub ochi si toate gesturile pe care corpul tau le trimite mesagere pana la mine..Sau poate nu ti-ar fi lipsit nimic din toate astea daca nu ma intalneai si poate ai fi avut chiar mai multe..Dar stiu sigur ca mie mi-ar fi lipsit totul..

...

"Am cunoscut odata pe cineva care si-a contruit propria cale ferata. Era dreapta, fara nicio curba. Avea si un motiv pentru care a construit-o asa.....Nu mai stiu care era motivul. Motivele se uita".. ("Silk", 2007)

Cinci dimineti cu Ana

Pe la sapte in zori Ana era oarecum linistita. Nu vesela, dar impacata cu sine..Avea tabieturi banale si o rutina oarecum autistica...Se trezea cu parul valvoi, cu cearcane adanci si uneori cu vanatai sub ochiul drept de la clientii nervosi. Se plimba in halat prin apartamentul rece, iar primul drum era spre cana cu cafea. Era o cafea ciudata, mai neagra decat normal, care lasa mult zat si care, surprinzator, avea un miros puternic de iasomie. Pana fierbea, Ana isi punea ruj pe buzele stacojii, un ruj care ii facea fata sa arate cu zece ani mai imbatranita, dar care contrasta bolnav de frumos cu ochii albastri. Isi turna cafeaua in cana cu buline rosii, cana pe care o avea de la singurul barbat pe care il iubise vreodata, dar de la care nu mai primise niciun semn de vreo trei ani..De atunci isi castiga existenta vanzandu-si trupul o data la doua seri oricui suna la anuntul din ziar. In prima dimineata cand am vorbit cu Ana mi s-a parut ravasita. Era un amestec de fatalitate si promiscuitate, avea un corp bolnav, dar care inca zvacnea si vibra viu, un suflet violat, dar trufas. Isi aprindea tigari, una dupa alta fara pauza, le prindea cu buzele strans si le fuma cu mare pofta. Era printre putinile ei bucurii. Dupa ce isi turna cafea in ceasca mergea pe balcon, unde se aseza pe un fotoliu vechi si se uita in gol, in timp ce vantul incerca sa ii mai aranjeze parul. Coapsele ii ramaneau aproape de tot dezgolite, dar nu simtea nicio rusine, caci pana la urma promiscuitatea ii era meserie, iar hainele de doamna nu le mai purtase de cand o parasise el. Se uita asa in gol si nu vorbea nimic. Daca nu erai prea bogat, nu puteai sa o atingi. Iti dadea voie doar sa o privesti si suradea uneori provocator, dar cu ochi absenti. Probabil la altceva se gandea cand zambea. Pentru suma corecta puteai veni pe seara cand se retragea in dormitor si isi facea numarul, la fel de goala pe dinauntru, asemenea trupului. Eu veneam doar ziua sa o privesc. Voiam sa invat ce se intampla in sufletul unui om fara scop si asta costa putin. In a doua dimineata a fost la fel. Era linistita si m-a lasat sa stau pana pe la zece. Pe balcon era frumos, un soare cald, iar pe strada nu era nimeni. De undeva se auzea vocea unui crainic de radio. Am stat vreo trei ore privind-o. A treia zi nu m-a lasat sa raman decat jumatate de ora. Era nervoasa, lovita, probabil de vreun client beat. Se uita ca de obicei in gol, dar injura si isi blestema existenta. Plangea cu dementa si cu zvacniri de animal. Nu a vrut nici banii sa mi-i ia. A patra zi am sunat la usa si aveam de gand sa o infrunt. Pana sa ajung la etajul patru am facut scenarii in minte. "Asculta domnisoara", voiam sa ii zic, "intelegerea a fost ca te platesc daca vorbesti. Ma lasi sa te privesc, nu te intreb nimic, dar trebuie sa zici tu ceva. Nu pot intelege un om doar privindu-l. Nu pot patrunde intr-o lume si intelege un stil de viata, sau de letargie, daca nu am niciun cuvant de partea mea"...si asa mai departe..pana sa imi dau seama batusem la usa, intrasem si eram deja in balcon. Ne-am asezat la locurile noastre ca de obicei si inainte sa pot spune ceea ce gandeam, am remarcat ca ma priveste si ca zambeste larg. Apoi pentru urmatoarele doua ore a vorbit doar ea, fara sa ii spun eu nimic. In noaptea ce trecuse a fost batuta din nou. S-a luptat sa supravietuiasca si a zgariat ca o felina sa isi apere ceea ce a mai ramas din corp. A scapat si dupa ce a ramas singura si-a anesteziat simtirile cu alcool. Atunci a realizat: trebuie sa se termine. S-a mai gandit sa se indrepte spre lumina. De zeci de ori pana atunci. Dar niciodata nu a avut curajul. Acum se simtea in stare sa o faca. Ii ajunsese durerea, lacrimile si periplul de trupuri dizgratioase de barbati care ii murdareau patul de atatea ori pe saptamana. Zambea, caci gasise solutia permanenta. Eram fericita ca pot intelege acum mecanismul unui suflet din suburbie, fara sa realizez gravitatea celor spuse. A cincea zi veneam ca de obicei spre blocul Anei. In apropiere era multa lume si forfota. Vreo doua masini de politie si presa locala. Subiectul era Ana. "O femeie de 35 de ani si-a pus capat zilelor, datorita conditiei grele de viata in care se gasea. Vecinii spun ca femeia".....cuvintele imi treceau grele pe la urechi...Ana vorbise serios..Zacea pe asfaltul fierbinte, fara suflare, dar mai falnica ca niciodata. De data asta a invins...In departare se auzea un radio...Aveam subiect pentru articol..Si totusi imi parea rau...

Self sufficiency

    
    M-am imbolnavit zilele astea de o maladie afurisita..se cheama dezamagire si pare ca va deveni pandemie in toata regula...E contagioasa, se transmite prin aer de la cei ignoranti si superficiali, astfel ca oricine o poate avea, dar se pare ca eu sunt mai predispusa ca altii sa ma imbolnavesc. Zilele trecute mi s-a demonstrat inca o data ca trebuie sa o termin cu visatul, caci visele se indeplinesc adesea doar pentru cei care cunosc pe cine trebuie si ca trebuie sa ma ancorez mai bine in realitate. Dar care realitate? Nu mi-am ales eu sa ma nasc in realitatea asta si se pare ca nici nu am vreo putere sa o schimb. Cel putin asta spun EI, niste  'ei' insarcinati cu taierea elanului din radacina, cu suprimarea oricarui chef de a mai misca un deget pentru ceea ce te inconjoara, dar poate la randul lor si ei  niste marionete intr-un sistem tesut prea complicat si de nepatruns pentru cei care nu sunt nepotul cuiva anume. Totusi neuronii mei inca mai fac sinapse, preocuparile mele nu se rezuma doar la a-mi umple ziua incercand sa vad cu ce sa ma imbrac seara in club si sunt apta la mai mult decat alegerea dintre doua nuante de lac de unghii..Am citit mult, am fost la teatru si opera si am norocul sa am un iubit si cativa prieteni cu care sa pot discuta idei si nu doar oameni, pentru ca sunt printre putinii care au ramas cu capul pe umeri si cu inteligenta nealterata. Nu sunt o enciclopedie ambulanta si nu am am pretentia ca ma iau la intrecere in cultura generala cu Gabriel Liiceanu sau oricare altcineva, dar nu sunt superficiala si ignoranta si ma mandresc cu asta. Mai am multe de invatat, dar de asemenea mai am si o viata intinsa in fata mea in care voi avea timp sa imi umplu rafturile mintii, caci pana la urma formarea mea ca om nu se incheie acum si inca am convingerea ca ce ai in minte si in inima sunt singurele lucruri pe care nimeni niciodata nu ti le poate lua. In plus, cineva drag mie m-a invatat sa nu spun niciodata "nu stiu", ci "nu stiu inca" si sa nu ma opresc niciodata din cautat raspunsuri. Iubesc, cunosc, am vise si puterea sa le realizez si totusi sufar de o puternica dezamagire. Ma dezamagesc constant oamenii din jur cu autosuficienta lor, cu aroganta lor nefondata, cu lipsa lor de pregatire si de moralitate, oameni care confunda impertinenta cu tupeul si avand prea putine cunostinte nu-si pot tine in echilibru propriul instrument de masurat capacitatea. Ma dezamagesc asa zisii prieteni care isi amintesc numarul tau de telefon doar cand au nevoie de ajutor, ma dezamagesc cei care pretind mult dar ofera putin, cei pentru care iti pregatesti minutios discursul pe care il vei sustine in fata lor si care in schimb te rasplatesc cu nepasare. Ma infurie ca avem domnisoare cu voce sintetizata pe computer si fusta mini care se autonumesc "artiste", in timp ce adevaratii artisti mor de foame si lucreaza in conditii nedemne. Ma supara ca la plimbarea de seara aud preponderent manele, dar ca nimeni nu stie cine e Ciprian Porumbescu, ca cei destepti aleg sa plece sau se retrag dezamagiti, caci prea multi dintre cei care citesc silabisind dar care poseda un Audi le-au ras in nas. Cuplurile sunt acum formate dintr-un el care plateste cu cardul de credit pentru a primi iubire si o ea, blonda si superficiala, care nu stie sa iubeasca decat materialul si care mimeaza fiecare orgasm sub burta lui groteasca, in schimbul de a fi primita sa  locuiasca intr-o vila de doua etaje. Doamne care nu isi doresc maternitate de frica sa  nu se ingrase in timp ce adevaratele mame se chinuie sa isi creasca copiii. Oameni care sunt iubiti doar pentru cum arata, in  timp ce altii care merita dragostea sunt ocoliti. Sunt atatia care au fara sa merite, si multi care merita fara sa aiba. Simt adesea ca ma lupt cu morile de vant. Simt ca locul meu e in alta parte si ca trebuie sa plec departe de tot ce iubesc, ca altii straini sa imi recunoasca valoarea. Simt ca ma straduiesc prea tare sa imi construiesc viitorul in timp ce prezentul trece pe langa mine. Simt ca nu mai am timp si putere si ca drumul nu mai duce nicaieri. Se spunea ca un drum fara obstacole e un drum care probabil nu duce nicaieri, dar nimeni nu s-a gandit ca ocolind atatea obstacole drumul devine inutil de lung si calatorul obosit. Sunt obosita si descurajata. As vrea sa ma ia cineva de mana si sa ma opreasca..sa ma invete sa traiesc in prezent...as vrea liniste...

Povestea..

      E infiorator si amuzant sa stai deoparte, intr-un colt, pe un scaun vechi, si sa asculti din umbra ce se spune despre tine...sa ii auzi cum te cunosc mai bine decat te cunosti tu, cum stiu infinit mai multe decat tine despre lucrurile pe care esti capabil sa le faci, cum isi dau cu parerea despre scopul pentru care ai fost creat si cum incearca cu disperare sa te insere undeva, in lumea lor bolnava, sa te faca parte dintr-o matrice bolsevic gandita, inainte sa apuce sa ti se trezeasca constiinta si doamne fereste sa alegi o alta cale, alta decat cea pe care ei au croit-o deja pentru tine..privesc din conul meu cu umbra oameni care spun ca sunt buna la asta si la aia, ca trebuie sa fac asa sau altfel, sa ajung acolo sau dincoace..oameni cu vointa stearsa si suflet fad, care se straduiesc din rasputeri sa imi scrie povestea si il tortureaza pe Dumnezeu, intr-un interogatoriu cronic, poate poate le-o spune scopul cu care m-a modelat si m-a aruncat in dimensiunea asta cirotica si pierduta...imi vine sa rad caci se chinuie degeaba..ei nu vad ca povestea mi-am scris-o singura deja si ca se citeste brutal in orice cuta de pe corpul meu...cutele de pe frunte au inceput sa se scrie in nopti pline de frig si de imaginea lui, si s-au sfarsit cand el a pus un punct apasat in coltul sprancenelor mele. Ochii mei pot spune povestea celor pe care i-am tinut candva de mana, dar nici o poveste nu e mai lancinanta ca ultima, cea in care il am pe el, prins bine de mana mea dreapta, el, coautorul iubirii mele..picioarele mele pot povesti despre drumurile pe care au umblat in deriva, pana sa il gaseasca, mainile mele pot vorbi despre cum se simte  fiecare celula de pe mainile lui...corpul meu gol e marturie ca EL e un dresor de fluturi din specia celor de stomac, ca el stie sa planteze sarutari pestrite si sa cultive tremur de la coapse in jos..inima mea poate povesti pana spre dimineata cum e sa iubesti un EL perfect, cum e sa astepti sa fii iubita, cat e de rau sa fii respinsa, cat de tare as fi fost in stare sa cersesc bucati din el, cata rabdare e necesara sa imblanzesti un zeu dement si suprem si cat e de bine ca in final sa nu fii doar o alta ea, ci o EA pentru EL...povestea mea e scrisa deja...inceputa demult pe hartii mototolite in incercari nereusite..si finalizata acum ca il am..ei nu stiu asta si inca se straduiesc sa imi descopere rostul..am fost facuta sa-l iubesc..si sa-i soptesc povestea noastra, sa ii ingenunchez in nopti fierbinti, sa ii sarut picioarele de rege, sa il iubesc in ploaie si sa il sarut peste pacatele amare...am fost facuta ca sa aiba pe cine tine de mana in plimbarea catre sfarsit, ca sa aiba pe pieptul cui aseza capul cand cauta linistea pierduta si ca sa aiba cine il astepta cu ceai cald la sfarsitul zilelor ploioase de noiembrie...rostul meu e sa ma posede in asternuturi promiscui, sa fiu dama lui de companie in mod continuu, sa il iubesc si sa scriu despre cum il iubesc...am fost facuta pentru el si fiecare celula a mea ii va sluji pentru totdeauna..ei inca nu vad asta...

Domnule fotograf...

Azi te-am privit cand fumai..cum strengareste aruncai fumul printre buze si ce nebun miscai degetele pe tigara asemenea unui pianist in transa..Te-am privit si ieri, sa stii..si zilele trecute..esti mereu perfect, dar de fiecare data altfel..esti un rege neindoctrinat, un fiu al lui Ra, un nomad care se plimba printre atriile mele..un amant care are in fiecare seara pe cate o Nina, care ma poate dezbraca de haine si imbraca in fluturi si fiori de abandon..si mi-am facut altar din carnea ta, caci fiecare bucata din tine ma poate ingenunchea pana la durere..ma inchin buzelor tale, caci ele imi fac mantie de sarutari, caci ele pun manusi fine mainilor mele, si de pe ele pleaca vorbe pe care eu le sorb cu sete nebuna...tu stii atatea : ai un registru cu mari si stele, cu cerul si praful de pe drum, ai dictioanare cu chimie si masini, cu procesoare si iubire..tu stii orice despre orice, tu povestesti cu patima ca nimeni altul, iti pui cate o farama din suflet in orice faci..in ochii tai ai medicamentul pentru psihozele mele..acolo iti citesc bunavointa si rabdarea; cand esti nervos, se inrosesc usor, iar dezacordul cu mine iti deseneaza o cuta intre sprancene..in noptile febrile ii inchizi pe jumatate, si arunci priviri impertinente in intunericul coapselor mele..cand nu ti-e bine, venele pulseaza cu tine..ai una nervoasa pe frunte, care se umfla in pene, si cele de pe maini, care stau sa sparga pielea..la manie strangi degetele usor, ca un copil de opt ani, care parca jura sa se razbune pe fostii tovarasi de joaca care l-au abandonat.. imi place cum injuri, prelung si apasat si nu te lasi deloc pana nu se epuizeaza stocul de mame ale nenorocitilor care te-au suparat..imi place cum ma tii de mana, ca nimeni altul, cu mana stanga mereu in garda, incrucisata cu a mea, deasupra nivelului normal la care o tin indragostitii..dar cel mai tare ma farmeca cuta de sub ochiul stang, care mi-a spus ca esti al meu chiar inainte cu mult de a vrea tu asta..imi place cum repari lucruri, cum iti aprinzi o groaza de tigari cand esti nerabdator, si cum tii mainile pe aparat cand faci fotografii...domnule fotograf, te angajez sa imi imortalizezi iubirea pentru toata viata, si sa imi pozezi sufletul in fiecare moment..printeaza-ma si insira-mi carnea bolnava pe peretii camerei tale, fa-le o poza ochilor ca sa nu-mi uiti privirea...iar de fotografii cu tine eu nu am nevoie, caci te am bine intiparit in fiecare celula....te iubesc obscur..

Ganduri fragmentate..

M-am tot gandit la carne violet  si strigoi din aluminiu. La regi fara coroana si artiste betive..La oameni norocosi sa aiba carlige in loc de mana dreapta si plumb in loc de inima..M-am gandit si la cele trei pietre pe care ti le-am dat, in culori si forme simple, cu particule cristalizand timid, care mi-au dat sclipiri in ochi, emotii la atingere si orgoliu de strengar, caci le-am furat ca sa le ai tu. Ma mai gandesc la o foaie galbena de caiet, pe care se intretaie urma cestilor de cafea cu urma ecuatiilor lungi. La floarea violet de la sacoul unui mire nenorocit, la rujul rosu si ieftin al Alexandrei, intins prost pe buzele ei mici si afurisite, la un taurus albastru si vestita lui bancheta din spate. Ma gandesc la umbrela rosie cu fluturasi pe care o tot visez si care stiu ca a fost a ei, pe vremea cand te saruta sub ea in ploaia torentiala. Ma infurie imaginea blondei din nu mai stiu care film, caci era impertinent de fatala, iar eu n-o pot egala..Am si acum in nari mirosul tau din seara asta, atat de orgasmic si real incat stiu ca daca intind mana si inchid ochii as putea chiar sa te ating.. Mai stiu tubul cu crema de ghete pentru soldati, ochelarii de soare cu rame reglabile, ratele de pe iaz, stiu cum se simte roua pe picioarele desculte si impertinenta unora pe inima in defensiva. Ma doare capul si nu am antidot, ci doar o mare de ganduri....multe sunt imprumutate, iar unele amintiri sunt fabricate cu totul, caci mi-ar fi placut sa fie ale mele chiar de nu-s. Senzatiile curg pe spate si pe maini si sunt tesute din bucati de imagini adunate dintr-o suta de locatii..am si cateva imagini reale si toate sunt cu tine, caci doar 'TU' mai stiu, doar 'TU' mai pot palpa si gandi... Un 'TU' la fel de real ca mecanismele de ceasuri pe care le pastrezi in cutiuta, real ca norii pe care i-ai luat de pe cerul cu zimbri si mi i-ai pus pe perete la un metru de picioarele mele goale..ca buzele tale cand imi saruta mainile, maini care se fereau de orice atingere pana sa te invete... si ca alunitele de pe bratele unui golan sublim, caruia trebuie sa ii cad la picioare..mi-a luat trei zile sa ma rup de realitatea pe care o palpam pana sa te cunosc si mi-am tras gluga de vise peste parul desprins, m-am lasat desculta, m-am dezbracat de tot ce stiam, mi-am pus inima scut si  am pornit sa-ti fac fata...cand imi era frig si pierdeam batalii, imi mai croiam  cate  o patura de ganduri de imprumut, de sperante de mai bine si porneam iar sa te  caut si sa te implor sa te lasi avut..caci am stiut de la inceput ca asa falnic si neimblanzit,si chiar de renuntam la tot, 'TU' erai totusi singurul care ma aduna...caci mintea mea risipita si lehuza, inima mea terfelita si picioarele mele incepute de altul aveau nevoie comprese cu iubire si praf de intelepciune ca sa se vindece..intre amintirile mele de imprumut si miile de imagini care mi se perinda pe sub pleope, fara sa mai stiu daca sunt ale mele sau nu, doar ce te priveste pe tine e real..real si discret, inteligent si aparte..ma fascinezi cum poti face ca profanul sa para lucru ingeresc, ce sincer si perfect e fiecare accent din injuraturile tale, ce pline de intelesuri iti pot fi strangerile, iar umerii tai cate imi spun cand ii aduci in fata si ii trimiti sa se apropie de mine..porti razboaie in sinapse, dar ai multa pace in privire...si cate constelatii s-au stins sub genele tale...privesc  pamanul tot pe pieptul tau si crede-ma ca pot infrange orice doar de ma tii de mana...ma faci sa fiu, sau sunt facuta sa ma plimb cu capul in nori si gandul la tine...te-am vrut de cand ma stiu, si stiu ca ma poti ajuta sa insir margelele violet, sa ordonez albumele cu poze vechi si sa sa ma lasi sa te privesc pana devii singura realitate pe care o accept...ma ai supusa...si ce frumos ma subjuga parfumul tau din seara asta...

Cand eu sunt tu...Cand tu esti zeu...

Imi cresc celule noi in inima...se inmultesc ca nebunele si ma furnica tot corpul..mi se dilata pupilele si pulsul imi alearga intr-o goana nebuna, caci ma cuprinde o groaza teribila cand ma gandesc ca inima se va mari, imi va invada toate organele, imi va asfixia plamanii si imi va anestezia nervii..De doua zile sunt beata cu povesti si amintiri despre viitor...te vad in orice plan de-al meu, intre asternuturi si pieptul meu gol, intre idei asemenea si dezacorduri fatale..cred ca ma tii de mana vineri si la anul, si poate peste inca zece ani, sau ma tii de sinapse azi si nu-mi dai voie sa ma eliberez de naluca pe care cred ca o iubesc...sunt beata si nebuna, o vedeta bolnava a spatelui scenei, incercanata si plina de gudron in vene, intoxicata cu imaginea ta..astept de ani sa ma salvezi, dar ma ingenunchezi de cand te stiu, in fiecare zi marindu-mi ranile cu centimetri..sunt mai rau ca un tatuaj, caci eu nu pot fi acoperita, strearsa, uitata....o sa ma ai mereu intre emisfere si o sa-ti cer sa ma urmezi intr-o cursa ciudata, introvertita si bolnavicioasa...o sa ne urmarim pe rand, iar pauze exista doar ca sa-mi poti musca buzele cu ciuda dementa....cred ca ti-am zis azi cat de bolnav te iubesc..cred ca si celulele mele ti-au spus-o...cred ca si mirosul tau le-a raspuns...mi se taie rasuflarea..iti pulseaza jugulara... ma obsedeaza cele cu moravuri usoare care te-au avut..ai vrea sa fiu una din ele...respir..taci...tresar..ma iei de mana si-mi soptesti promiscuitati si vise ca sa ma ai fara sa ma opun...te privesc, iar tu ma vezi...si cadem in asternuturi..si poate atunci iti soptesc eu cuvinte obscene si vise desarte, dar fara sa te iau de mana...tresari...respir...as fi vrut sa fii primul...te temi ca inca mai am imaginea altui pat..imi pulseaza jugulara..ti se taie rasuflarea si totul devine confuz ca intr-o valtoare paradoxala in care transferam si amestecam sentimente fara noima, fara sa mai stim care si ale cui sunt...si cand ma voi trezi din betie voi fi singura..iar tu doar o nalucire sfidator de perfecta...caci eu sunt tu..caci tu te-ai nascut din pofte adanci si ganduri iscoditoare..caci te doresc, dar nu existi decat dupa cateva pahare de whisky..caci tu esti zeu si nu te pot convinge sa cobori in asternuturi profane si murdare de pete de iubire...caci azi mai torn un pahar, ca sa prelungesc iluzia marsava ca pe coapsa mea nu sunt propriile mele maini, ci bratele tale viclean conturate si ca nu-mi musc singura buzele intr-un orgasm inchipuit, ci ca tu esti cel care imi dozeaza veninul, cate un gram in fiecare soapta....

Tei...

...nu ma pot gandi la nimic...nu mai sunt creativa...stau pe pervaz cu laptopul in brate, chiar daca afara s-a facut frig si vantul e nervos...se face dimineata, dar somnul ma ocoleste...vreau o tigara, dar nu mai am...as bea un vin cu tine, dar de joi incolo....mi-ar fi placut sa locuiesti in cladirea de alaturi, cu vedere spre geamul meu... mi-ar fi placut sa te seduc asa, caci as fi umblat dezbracata prin fata geamului (intamplator, bineinteles) ca sa ma poti vedea si sa-ti sucesc neuronii...te-as fi facut sa vrei sa ma intalnesti la doua noaptea in curtea din spate...si as fi venit imbracata, tot intamplator, doar in halat subtire de catifea, ca sa poti avea acces facil si impertinent la coapsele mele pofticioase de mangaieri...te-as fi privit prin geam cand aduci pe altele la tine si mi-as fi muscat buza de jos de ciuda si dorinta de a fi in locul lor...vreau sa imi fie somn..caci tot ce imi inunda mintea e nebunie curata...sau o nebuloasa....e ciudat cum inca ma gandesc sa te obtin cand de data asta esti al meu, cand in sfarsit sunt eu fata pe care o aduci la tine...simt ca nu-mi apartii deplin si inca simt ca am nevoie de un capot subtire si de carne dezgolita ca sa te pot avea...inca simt ca esti cel de acu' cativa ani, amestec de infatuare si mister...generator de vise si dorinte in capul meu...dresor de fluturi din specia celor care traiesc in stomac...si zeu al celui mai inalt piedestal, incat sa nu te poata nimeni atinge...e nebunie...caci inca stau cu garda ridicata, cu toate ca acum te am...si vine miros de tei....linistitor...acum esti al meu...flori parfumate...planuri...tigari....si un vin rosu...imbratisari..sex cum nici diavolul n-ar indrazni sa faca...carne...buze muscate....si iar miros de tei...te iubesc!

Am gol in min(t)e..

Sunt intrebata adesea de ce nu mai cred in Dumnezeu..."Vai Nina, dar cand ai devenit tu asa de radicala?Erai un copil cuminte care mai dadea cate o raita si pe la Domnul", mi-a spus odata o doamna careia i-a ramas cam mica curtea proprie, asa ca si-a permis sa mai arunce un ochi si intr-a mea..Avea ea dreptate, caci eu credeam ca nu poti lua 10 la mate decat daca bati dimineata sapte metanii si-un "Tatal nostru", iar lumea nu te place decat daca esti cumsecade si mergi anual la spovedanie..Pe urma mi-am dat seama ca sunt destul de inteligenta incat sa-mi rezolv integralele si fara ajutorul divinitatii...si ca oamenilor oricum nu le pasa cum esti, caci sunt prea grabiti ca sa remarce pe cineva... Apoi am incercat sa gasesc vreo logica in treaba asta cu religia, dar n-am gasit decat raspunsuri vagi, si oameni la capatul sperantei, care nevazand vreo solutie lumeasca pentru problemele lor, cauta rezolvare prin lucruri nepalpabile...si am considerat ca e o forma de sinucidere spirituala...apoi l-am acuzat pe Dumnezeu, caci daca este, nu e decat un domn cu chef de glume proaste, care in loc sa ne lase animalici, ne da cate un suflet si ne invata sa il folosim pe post de scut...acolo toti vor lovi fara mila si il vor terfeli in noroiuri adanci..apoi nu mi-a mai pasat, asa ca am facut pace cu Domnul, dar tot nu cred in el... pentru ca n-am gasit inca pe nimeni pe pamant in care sa cred...e ca un joc cu nivele bolnave..nu pot ajunge sa cred in ceva de sus, daca nu trec de pamantul asta nenorocit... Ce nu stie doamna cu mica curte si curiozitati multiple, e ca la un moment dat in existenta mea, am purtat tricouri negre, machiaj strident si ura in suflet...la un moment dat, pacat ca pentru un timp scurt, am avut curaj sa imi arat neincrederea si dispretul pentru toate formele fara fond care ma inconjurau..la un moment dat am putut sa recunosc ca sunt trista si ciudata, singuratica si tocilara, si ca nu trebuiesc nimanui..caci lumea isi vedea foarte bine de propria-i existenta anosta, fara sa observe cineva ca in venticulii mei e un razboi...atunci nu mi-a fost frica sa nu cred in nimeni..caci pe rand toti cei care au contat in ochii mei m-au dezamagit...si-au dat seama ca nu sunt buna de fiica, de iubita, de prietena...m-au vandut la schimb pentru cateva clipe si escapade murdare...s-au gandit ca devotamentul e o povara, ca o nebuna ca mine e iremediabila si nu merita sa-i promiti nimic, caci tot nebuna ramane,..si-au construit pledoarii lungi si lase, si motivatii trufase ca sa mi le vanda mie, sperand sa le iert tradarea..intr-un interviu public un domn cu numele aruncat pe o foaie a spus fara sa respire ca el n-are nicio fiica...bucatile de carne pe care le-am iubit la un moment dat m-au tradat rand pe rand pentru niste domnisoare anodine si superficiale, posesoare de doar doi neuroni aflati in razboi, caci se pare ca o companie de plastic e mai de preferat...persoanele carora obisnuim sa le spun "prieteni" m-au uitat incet incet, caci fie nu era prea cool sa fii amicul unei tocilare neintelese, fie oferta era mai atractiva din partea concurentei..iar singurii care m-au iubit vreodata, vreo doi la numar, au renuntat la lupta si s-au gandit ca e mai bine pe lumea cealalta, indiferent care o fi aia...Apoi nu mai stiu prin ce fel de imprejurari, am inceput sa cred din nou in oameni..sa renunt la tricouri si gesturi sumbre si la parul prins in coada...am ajuns sa-mi iau placa de par si lac de unghii..sa le incit imaginatia pustilor cu picioarele mele dezgolite vizibile de sub rochitele inflorate..am inceput sa cred in mine si sa fiu vazuta ca un exemplu de echilibru..radiam cand intram undeva, iar parul indreptat cu placa si rujul faceau oamenii sa ma iubeasca. Nu mai eram ciudata, nedorita, si neinteleasa..Eram vruta si admirata, iar eu traiam mirajul, pacalita de farmece pentru oameni mici..capatasem incredere orbeasca la cote maxime in cativa oameni  care imi intretineau starea de bine si pe care i-am transformat in stalpi ai sufletului meu. Le-am creat piedestaluri si mi-am imaginat ca ei n-au cum sa ma raneasca...pana astazi..cand lumea mea s-a naruit..azi mi s-a predat o lectie la care am chiulit de multe ori, asa incat recapitularea e foarte dureroasa...azi mi s-a reamintit ca nu exista stalpi de sustinere, ca nu numai ca ne nastem si murim singuri, dar traim la fel de singuri in falsele noastre iluzii..azi mi-am dat seama ca ar trebui sa port din nou tricouri negre si sa imbrac sufletul infrigurat si fricos. Azi am ramas fara tot ce iubeam..privesc cu ochi care parca nu mai sunt ai mei persoane pe care parca nu le mai cunosc..azi toti cei carora mi-am dat sufletul spre ingrijire mi-au demonstrat ca nevoile proprii is inaintea a tot..azi am fost vanduta din nou, terfelita, iar sufletul meu a suferit un viol cumplit..acum nu mai sunt fata nimanui, am avut bilete in randul intai la spectacolul in care iar pierdeam in fata unei domnisoare care vorbea mult dar nu avea nimic de spus..iar eu nu puteam decat sa ma gandesc ce-o fi vazut la ea, incat cel care ma tinea de mana nu mai era iubitul meu cald, plin de o demnitate si cu un cuvant care il inaltau mai presus decat ceilalti, ci un oarecare Iuda rece si nepasator..azi mi-am dat seama ca sunt doar o idealista stupida, care in imaginatia ei peticita chiar a crezut ca e dorita...azi m-am intors la cum eram odinioara..azi mi-am pierdut increderea in mine si in oameni...am inteles ca vorbele sunt forme goale la mijloc, ca dorind sa conturez bine ce vreau sa spun, am uitat sa umplu golul din cuvinte..ca nimeni nu m-a inteles..ca nimeni nu s-a chinuit sa ma asculte..ca ceea ce imi doream eu nu poate fi perceput ca normal de ceilalti..ca sunt o ciudata neinteleasa care s-a ascuns atata timp sub o masca desenata bine in farduri colorate..am inteles ca poti fi inconjurat de multi si totusi sa fii singur, ca ti se poate spune "da", si totusi sa fie un "nu" in suflet, ca ti se poate promite, dar astea sunt vorbe goale, de pacalit virgine si naive..am asistat cum fiecare isi poate vedea de viata fara macar sa fiu vreau obstacol in fata lor..sau cum sa exist dar sa nu traiesc, sa fiu un nume pe un buletin dar sa nu ma mai lege nimic de lumea asta...azi au capitulat toti care m-au imbatat cu iluzii si in care imi pusesem toata speranta..azi mi-am pus lacat definitiv pe inima, am aruncat la gunoi raftul din creier unde tineam ideea ca oamenii asculta, inteleg, le pasa, promit si respecta...oamenii asculta, dar n-aud, se chinuie dar nu inteleg, promit dar nu respecta..si ei nici macar nu vad ceva gresit in asta...azi mi-am pus un voal negru...am dat dracului idealismului, caci ce vreau eu nu exista si nimanui nu-i pasa de o psihotica bolnava si singura...azi m-am gandit sa-mi urmez cei doi prieteni, singurii care m-au iubit...sa ma scufund in intuneric cu un blister de diazepam..si chiar de mai sunt lucruri pentru care ar trebui sa raman, nu mai e niciun om...sunt iar o fata in negru, singura si neinteleasa...doar in moarte mai am incredere...

Catedrala pacatosilor..

Rece, intunecata si bolnava..Asa e catedrala sufletului meu...Se ajunge acolo iesind pe usa din spate a unui bar promiscuu, trecand prin baia cu chiuvete murdare, oglinzi scrise cu ruj, si miros de tarfe drogate..pe alei funebre cu aroma de moarte, si pe trepte de piatra de mormant...catedrala sufletului meu e incapatoare, caci nimeni n-a reusit sa umple golurile mistuitoare..e plina de soapte bolnavicioase, caci n-a avut cine sa le asculte, e plina de frig si dinti inclestati, caci nimeni n-a stiut cum sa ma incalzeasca..plina de ura si vene zvacnind, caci dintr-un sentiment de inutilitate adanca, am ajuns sa blestem pe toata lumea...la spovedanie ma indrept desculta si senila, in rochie neagra cu maneci lungi si decolteu nepermis..vreau sa seduc prin coapse de sange, caci nu ma duc sa-mi cer iertare, ci tribut de carne..preotul meu e un proscris bizar, cu maniere de mare domn, cu gesturi huliganice, si dorinte de star rock..e un ciudat cu tatuaj pe inima, care nu place nimanui,  cu haine obraznice, pace in inima si razboi in sinapse...destept si fermecator, rau si nemilos...el imi imi stie pacatele doar privindu-mi coapsa...ma spovedeste intinsi pe marmura rece, imi culege regrete de pe buze, cu sarutari lungi si pierdute, si imi iarta rand pe rand neoranduielile, in schimbul frangerilor patimase...el ma are,  rece si infrigurata, ma vrea si ma alunga, imi cauta ochii pe sub voalul negru..nu e nevoie sa ma intrebe nimic, caci ma rog lui din priviri..in catedrala pacatelor mele nu trebuie sa ma rog decat trupului, nu trebuie sa vorbesc si nici macar sa respir..in catedrala sufletului meu nu trebuie sa aprind lumanari, ci sa sting lumina...nu trebuie sa cer, ci doar sa iau, nu trebuie sa iert, ci doar sa injur, nu trebuie sa ma caiesc, ci sa ma dezbrac de propria demnitate...in catedrala pacatosilor trebuie sa stau in fata lui, golita de dorinte, de speranta si ganduri de orice fel..nu trebuie sa ma tem, nici sa am curaj, nici sa bucur sau sa plang..pentru ca orice as face, raiul nu ma va primi niciodata, iar  iadul nu are nevoie de un suflet atat de pierdut in propriul labirint... Dumnezeu n-ar avea cum sa ma mai ajute, iar diavolul n-ar mai avea ce sa-mi ia...raman singura in catedrala pacatului, intre cer si abis, fara vorbe sau soapte..asa ca pentru o pacatoasa ca mine, singurul meu rai e cand ii privesc ochii trufasi si reci...in adancuri e liniste...

"Decalog

Prima porunca: Sa astepti oricat.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
A saptea porunca: Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gandul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota." (Octavian Paler, "Viata pe un peron")




"Avem timp

Avem timp pentru toate. Sa dormim,
sa alergam in dreapta si in stanga,
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta, murim." (Octavian Paler,  "Scrisori imaginare")


"Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata… prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita...Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti…"

Hemoragic..

Incerc sa decupez o bucata de normal..sa imprumut o farama de personalitate al unui "altcuiva" banal..sa fiu ca cei care ma inconjoara...e aproape miezul noptii si inca ma chinui sa iau parte la o conversatie in trei inceputa inca de pe la noua...domnisoarele imbracate in roz, cu idealuri putine si dorinte de croitorese ma plictisesc ingrozitor insa...privesc in gol o crapatura din perete si mi se pare de mii de ori mai interesanta decat oamenii din fata mea...incet incet nici nu mai aud ce se discuta..pe la urechi imi mai trec doar din cand in cand cateva rasete fortate, ceva despre niste planuri de maritis, virgine care se viseaza in rochii de mireasa acoperite pana la baza gatului, o barfa nesarata si alte cuvinte de omorat idealuri... mi-ar fi placut sa inteleg ideile alea marunte, sa rad si eu fortat..in schimb ma aleg doar cu o cefalee nenorocita si cu un zumzait ingrozitor care acopera vocile fetelor in roz....imi zic ca trebuie sa fiu tare nebuna, caci gasesc mai interesant zidul crapat..peretii simt ca mi-au ramas mici si ma sugruma caldura...as fugi desculta in spatii largi, m-as lasa prada frigului si as umbla prin bodegile de langa biblioteca pana as gasi un filosof pe care sa-l seduc si sa-l oblig sa-mi administreze in vena idei ciudate si inaltatoare..mi-as dori sa incap prin fisura din zid si sa beau un rom caci gura mi-e uscata si virgina..as conduce un taurus albastru cu faruri stinse in nopti cu ceata pana inima sa-mi sparga pieptul...m-as indrepta cu patima spre tine si as goni prin intuneric pana te-as gasi..mi-as vinde sufletul benzinarului doar sa imi arate calea spre tine..sa-ti disec buzele pana la sange, sa-ti curga din ele cuvinte care-mi plac, sa imi vinzi vise si sa-mi cumperi idei, sa imi spui ce nimeni de pe pamant nu mai stie sa zica si sa ma droghezi cu bucati inteligente din tot ce stii tu... as termina romul si as aprinde o tigara, si apoi inca una si tot asa pana m-ar lua furnicaturi de rau si dorinta..as aprinde farurile si te-as implora sa stai in fata lor ca sa ajung la orgasm privindu-ti liniile corpului in intuneric si lumina...asa usor slab, cu muschi bine conturati si ochi perversi de golan, vorbind puternic si taios, vulgar si excitant...te-as lasa sa-mi desfaci corsetul alb strans brutal pe omoplati...as ucide cu instincte de pradator si mi-as vinde sufletul diavolului doar sa primesc un sarut de la tine...mi-as dori sa te am, sa privesc in gol cu gandul departe in timp ce tu imi povestesti despre lucruri pe care eu oricum nu le stiu dar care mi se par fascinante pentru simplu fapt ca pleaca din sinapsele si de pe buzele tale...te-as privi cu ochi aprinsi pana ma cuprind fiori calzi si nebuni si l-as ruga pe Dumnezeu sa-mi opreasca suflarea exact in clipa in care privesc in ochii tai..caci e unicul fel in care pot conserva clipa, caci tot ce exista inainte sau dupa nu ar mai ajunge la aceeasi intensitate incat sa conteze....imi revin putin si realizez ca fetele in roz au terminat demult conversatia la care eu iar n-am luat parte...acum dorm cu gandul la mirese sfioase si in lumina slaba a neonului fetele lor de sfioase perfide ma fac sa schitez un zambet...caci ele inca nu stiu cum e sa-ti fie franta carnea de un impertinent cu gene lungi si ochi diavolesti...nici n-ar intelege ca un artist cu caracter ciudat m-ar putea face sa-mi placa durerea si orele pierdute noaptea intre asternuturile lui pagane... raman tot o ciudata cu jurnal fumuriu...te caut in gand in noaptea asta si maine am sa pornesc pe strazi dupa tine, caci doar tu ma faci sa ma simt normala....in valva ta mitrala e singurul loc unde ma incadrez perfect si nu e nimeni care sa ma privesca ciudat...poate in creier ti-au mai  ramas ramasitele ciudatelor pe care le-ai atins, dar de aceea eu intre sinapse nu urc..raman sub pilierii din inima-ti intortocheata si masor debitul sufletului tau...ma rog sa iti fac sangele sa fiarba...imi doresc ca tu sa ma faci normala in propria noastra anormalitate...si daca nu vrei, te blestem sa iti sara farame din sufletul innegrit si sa sangerezi pana se scurge toata umanitatea din tine...cersesc iubire...

Abrutizare...

"Se spune ca refuzul de a accepta o pierdere este o forma de nebunie. Probabil ca e adevarat. Insa cateodata...e unicul mod de a ramane in viata."..Daca e sa dau crezare la tot ce aud, realizez ca toata existenta mea e guvernata de cuvantul de ordine nebunie. Da, pot iesi in fata si striga sus si tare ca sunt nebuna si ma mandresc cu asta..o nebunie ciudata, porniri de animal de prada, dorinta de a avea tot si doar pentru mine, un simt deosebit de ascutit cand vine vorba de teritoriul meu..Daca tu esti prada sau teritoriul nici eu nu stiu..te vanez si te apar in egala masura, cu ura si iubire deopotriva. Dupa ce te am, nu stiu niciodata daca sa te strivesc pana la sange sau sa te veghez, tinandu-te departe de toti care te-ar mai putea dori..Nu stiu daca sa te distrug, sau sa te slavesc..esti o prada nenorocita sau un pamant sterp...nici nu mai stiu..am fost nebuna..n-am vrut sa accept ca, in nici una din formele lor, vanatorul n-o sa devina prieten cu vanatul, ca am stat la panda atat de mult incat am si uitat ce urmaresc, ca incercand sa imblanzesc fiare divine si de nestapanit mi-am pierdut eu insami orice sensibilitate omeneasca...Am pierdut din vedere ca prada s-ar putea sa fiu eu, sau ca esti asa de nenorocit incat cu ochii tai diavolesti poti supune orice vanator. Am fost nebuna...Inca sunt..dar nebunia mea s-a nascut din iubire..din sentimentul ca tu poti cuprinde tot universul..ca tu poti cuprinde marea si inaltul, pozele vechi si clipele de demult, viorile prafuite si vinul care imi place, plansul inocent si placerile fierbinti...tu erai stapanul tuturor si avandu-te pe tine imi puteai aseza la picioare lumi de poveste...ti-am stat in umbra ani, cersindu-ti o vorba, dorind o  privire, cautandu-ti buzele, visand la bustul tau, apoi infuriindu-ma de aroganta si nepasarea ta vesnica, dar niciodata n-am renuntat..o fi nebunie..ei stiu mai bine..ei ma cred ciudata si insistenta, un suflet pierdut si nomad, incapabil de a simti ca toti restul..ma judeca aspru ca nu ma opresc, ca mi-a trecut de mult ora de plecat acasa, dar eu continui sa te astept la panda...ca ma transform in felina cand cineva te mai doreste, sau ma inconjor de ziduri cand nu te prind..dar eu imi spun ca mai degraba nebuna si neinteleasa decat prea usor accesibila si comuna...si continui sa te vreau...tu fiara fierbinte ma amagesti de mult..ma imbeti cu iluzia ca te pot avea putin, si apoi imi razi in fata, spunandu-mi ca nu poti fi imblanzit...nu te pot tine prea mult, nu te pot umaniza, nu te pot ucide in mintea mea...nu pot pleca acasa...si totusi...o sa incerc...eram nebuna...dar in mine cresteau sentimente pe care tu le-ai ucis rand pe rand..nu ma lasi sa ma bucur de micile victorii...nu te lasi imblanzit...nu ti-e mila de un suflet pierdut pentru care tu esti tot..imi iei orice mijloc de a ma agata de ceva  uman, ma animalizezi si imi ucizi treptat spiritul, imi controlezi mintea si imi pietrifici sufletul, imi intuneci privirea si imi racesti carnea...imi iei treptat si triumfator toate motivele pentru care mai semanam macar putin a om..imi iei motivul pentru care sa mai spun "te iubesc"..refuzi sa intelegi trairile mele..esti prea semet si burlac sa mai lasi loc de DOI..eram nebuna...dar macar traiam..eram EU..eram pur si simplu..acum am suflet de gheata..sunt animal...unul speriat si singur..

Buy me with a coffee, I'm so cheap..

N-am plans niciodata...n-am iubit in septembrie..n-am simtit nimic in asternuturile celor care m-au imbatat cu vodka ieftina....am fost mereu rece si perfecta, atenta la detalii si tipicara...nu mi-am pierdut vreodata mintile..eram ceea ce iubeau mamele si de ceea ce fugeau baietii lor..eram cea pe care o doreau toti in noptile lungi, dar pe care n-o salutau ziua...eram ideala inainte sa ma cunosti, dar un cosmar cand incepeam sa ma destainui...eram intruchiparea echilibrului in fata multimii dezorientate, dar aveam zece feluri de psihoze cand ramaneam doar eu cu  mine...eram o curva cu dorinte intortocheate intr-un trup de virgina neinteleasa...stiam sa ma rog cu lacrimi turbate, dar il dadusem afara din casa de ani intregi pe Dumnezeu..il alungam repetat, caci orgasmele imi veneau de la diavol...eram doar eu cu mine, singura intre mii de ganduri demne de doze mari de sedative, intre felinare, fum si gheata....dar macar stiam cine sunt...acum, de cand te cunosc pe tine, nu mai stiu...m-am pierdut intre senzatii straine si noi...dureroase si calde...acum plang mereu..iubesc, mai ales in septembrie...simt totul, taios si aspru, fierbinte si pacatos, doar in asternuturile tale, tu care nici macar nu trebuie sa ma imbeti ca sa ma convingi..nu mai  sunt rece, nici perfecta, sunt imprastiata si pierduta...imi pierd mintile de zece ori pe seara,,,cand de iubire, cand de nebunie curata, exact dupa definitia din tratatele de psihiatrie...sunt femeia de care fug mamele cand afla despre mine iar baietilor le plac acu, dar nu raman mai mult de o seara..continui sa fiu un cosmar, cu nevoie continua de a fi ascultata si inteleasa, cu prea multe drame in minte, si prea multe iluzii in suflet..incet incet, multimea incepe sa realizeze ca echilibrul meu era fragil si fals...nu mai sunt virgina, dar tot n-am reusit sa fiu curtezana perfecta...nu ma mai rog la nimic ceresc, caci acum am zeul meu pamantean, care imi tine mintea ocupata..si tot el imi da si doza de placere..cand vrea..caci poate sa faca ce vrea din mine...da..poti face ce vrei din corpul meu uzat,,,si din suflet..si din minte...ma poti rani la infinit fara sa am putere sa fac vreun pas de la picioarele tale...ma poti avea de o mie de ori fara sa ma satur vreodata...tu domnule, ma poti trata rafinat, sau poti sa ma cumperi doar cu o cafea in locul nostru obisnuit...pentru tine pretul meu este mic, iar cafeaua o beau incet pentru ca stiu ca atunci cand se termina te ridici si tu si pleci...tu ma poti cumpara cu putin, sau ma poti lua pe gratis de cate ori ai pofta..nu o sa fiu niciodata pe deplin ceea ce iti doresti, sau ceea ce vor altii sa fiu...dar te rog pastreaza-ma, caci cine mai are pret doar cat o cafea?

Imortalitate..

Calc incrucisat..mi-e rau, caci nu mai sunt stapana propriei vederi. Ochii ma inseala si imi redau carari intunecate. Mainile imi sunt marmorate, inghetate si palide...pulsul mi-e crescut si transpiratia imi tine rochia de matase alba lipita de spate...ma tem caci sub picioarele goale nu mai am nimic stabil. Piatra rece si intepatoare imi face inima sa bata tare si privirea midriazica ma conduce incet si sumbru ca intr-un mars romantic funerar langa un iubit strigoi..mai am un rand de trepte pana ajung... blestemate trepte de lemn vechi si mancat de carii care scartie prelung si infiorator, prevestind trupuri de carne greoaie coborand profan..am ajuns...camera e aproape goala...un pian vegheaza mort in mijloc, un veritabil loc de salasluire pentru sumedenie de paianjeni..intr-un colt un scaun masiv, cu boseluri lucrate atent, dar vopsite prost intr-un maro de acum coscovit..o catifea candva rosie, acum roasa, umeda si murdara...un aer greu de respirat, culturi de mucegai si soapte de suflete pierdute..simfonii din alte lumi si "white trash beautiful" cantat in surdina pentru curve demodate cu vanatai pe ventriculi. Ziduri de caramida rosie si umeda, cu urme de tapet dezlipit..parea un tapet cu flori insangerate si faguri de miere..poate a fost o camera de copil..pe un perete un telefon vechi, atarnand in cumpana..inca nu si-a gasit echilibrul dupa un apel facut in graba de iele infrigurate.. ma indrept spre peretele din fata...e plin cu fotografii vechi in rame de mahon...fotografii nascute in alb si negru din mame de moravuri usoare si tati cu aparate de fotografiat greoaie... dintr-una ma priveste o domnisoara cu ochi siderati...mana cu evantaiul are ceva din vraja curtezanelor, ochii ii par dati de diavol, dar buzele tradeaza gheata din suflet...in alta, o mama cu fetita-i la piept, in haine ponosite si cu o funda mare si discordanta cu decorul murdar..imi face semn cu ochiul un domn cu joben si mustata rasucita din poza de alaturi..langa el, un ofiter fraged asteptand comanda..langa, niste barbati intr-un rand bizar de carne si pantaloni dungati, cu burti dizgratiaose si chelii asimetrice..o doamna cu parul tapat si zambet de stapana...cupluri cu mirese supraponderale si domni cu ochi de abanos atintiti pe bastoane de lemn.. si mai multe poze cu biserici si baruri, cu doamne elegante pe alei de aeroport si prostituate de lux, cu ceasuri si poduri, cu spitale si copii, toate din lumi trecute...oameni cu priviri de gheata dar totusi vii si infioratoare...oameni insufletiti care iti creeaza spasme si fior rece pe sira spinarii, oameni care au murit demult dar care inca isi savureaza cafeaua tare, fiecare in poza lui, care te vaneaza, care iti violeaza curajul, care te subjuga si isi bat joc de pulsul tau de la artera mainii drepte.. ii privesc pe toti...ei ma adulmeca..ma savureaza si ma doresc...tanjesc sa se reincarneze in sufletul meu murdar si tantric...dar nu ma pot cuceri, nu ma pot domina...pentru ca eu ii privesc cu ochi reci si pierduti..eu nu pe ei ii caut...eu caut altceva...scene cu zecile imi trec prin fata ochilor si inca n-am gasit ce vreau.. caut cu infrigurare si degetul mi se plimba pe poze una dupa alta..pe zidul rece fac condens cu respiratia grabita...rochia alba nu ma mai apara de nimic..prin ea mi se vede spaima si goliciunea sufletului..corpul imi arde, capul ma doare, dintii imi clantane..si caut...caut..caut nebuneste...doresc sa vad...si caut iar...mana mi se duce singura, ca pe o tabla magnetica de magie neagra si se opreste intr-un final in dreptul a ce cautam...o fotografie cu mult negru, ingalbenita si sumbra... inainte sa distingi altceva, ii vezi privirea...niste ochi patrunzatori si frumosi, demonici si nebuni, impertinenti si supusi unor forte din alt univers, niste cute incretite pe fata in semn de negare, niste umeri in sageata cu deltoizi distinsi sub bluza neagra, din aceia cu care se frang fetele mari intre asternuturile-i de burlac..niste buze cazute  si dominante, de pe care au zburat ani intregi cuvinte si soapte ingeresti...e poza lui...am cautat-o cu freamat si spaima...l-am cautat caci nu mai stiu nimic de el, dar inca ma poseda...poate e mort, sau poate e mort doar pentru mine...poate n-a existat niciodata, sau poate a trait inainte sa ma nasc...poate s-a culcat cu mine intr-o viata trecuta sau poate a fost doar vantul din visele mele..poate m-am indragostit de o fotografie a cuiva despre care nu stiu nimic...sau poate sunt bolnava....ma las in genunchi sa il privesc....e poza lui, iar eu ma fac altar....ma lipesc de zidul rece si il las sa ma priveasca...il las sa ma adulmece si sa ma vrea...vreau sa ma vrea... vreau sa ii dau sufletul...e poza lui si as muri eu doar sa il fac sa reinvie...adorm sau cad in psihoza...ma trezesc mai tarziu...rochia alba e patata de sange...cioburi...m-am taiat in talpa goala...e tot frig si intuneric...de pe zid fotografia lui lipseste..rama e facuta bucati, cu sticla taioasa imprastiata grotesc...poza lui nu mai e...iar eu nu mai am suflet....

Cu anticipatie..

Ce pot dori pentru un Zeu cu aripi de lumina si ganduri grele innegurate? Ce pot spera sa i se intample unuia care sfideaza timpul si banalul, care nu e constrans de nicio lege si caruia nu ii trebuie nimic? Am sa-ti ursesc ca in vechi timpuri, am sa-ti doresc descantec de amor si jale, imbratisari fatale si dorinta oarba, am sa-ti urez fotografii de gheata si catharsis. Sa nu lasi timpul sa-ti fure lumina din privire. In ochii tai infatuati iti pot citi romanul, si ma pot pierde in adancuri neintelese de oamenii din jur. Ei imi pot spune povesti de nemurire, inlantuindu-ma cu patos si omorandu-ma cu raze de visare. Sa nu lasi timpul sa-ti fure indrazneala de pe buze..caci as muri fara caldura lor nebuna si fara cuvintele amare si vulgare si in acelasi timp atat de sexuale si dulci..Mai stai o suta de ani si sufla-mi in ureche vorbe ametitoare, care ma tin intre statutul de curva si regina, de sclava la picioarele domnului meu si muza din hamace de placeri. Si poate imi mai zic aceste buze ale tale macar o data “Bai da’ ce te iubesc”..Sa nu lasi timpul sa-ti fragezeasca deltoidul..E partea corpului tau care ma topeste..e partea care proiecteaza umbre de marmura si care-mi frange trupul…si in contrastul dintre intunericul camerei si corpul tau gol, e partea care e cea mai insufletita si mai plina de dorinta de a ma avea..Sa nu lasi niciodata timpul sa-ti fure frumusetea dintre atrii…eu n-am vazut un om cu-o inima mai buna si mai mare, cu un suras mai plin de intelesuri, cu atat de multe sensuri in fiecare vorba pe care o rosteste, cu atata dorinta in gesturi si atata nepasare fata de lucrurile cu care pierde toata lumea timpul…sa nu lasi timpul sa-ti ia nimic din tot ce ai…ba te-as sfatui sa-l rogi sa iti dea chiar si in plus…caci tu, un suflet ratacit intre pamant si cer, poti deveni orice-ti doresti…sa nu lasi timpul sa iti ia ce ai..si sa nu lasi timpul sa ma fure, caci…te iubesc…

"Choose your last words.."

...Sunt psihotica....ciudata, complicata, instabila, mincinoasa..bolnav de timida in fata ta, dar cu ganduri de curva batrana, atunci cand sunt singura noaptea..pot face pe oricine sa ma iubeasca, fara sa iubesc pe nimeni..imi plac ceata, cerul inainte de furtuna, cladirile pustii, muzica de funeralii...ti-as purta camasa intr-o noapte pe malul marii..as vrea sa fumez pana ma doare pieptul..as vrea sa mirosi a tutun si a coniac din sticle prafuite...mi-ar place sa poti simti macar o secunda nebunia mea..sa iti permiti sa iti pierzi mintile...asa ai intelege ce furtuna mi-e in inima si sinapse..as vrea sa imi intinzi rujul cand stam pe bancheta din piele a unui Taurus scos din uz..as vrea sa nu fii lucid, sa stii cum sa musti sa-mi placa si cat de tare trebuie sa stranga un nebun mana iubitei sale...As vrea sa nu trebuiasca sa-mi spui ca ma iubesti, ci sa o simt din cum vibrezi..te rog trateaza-mi intunericul din inima fara cuvinte..nu vorbi, nu-mi da sfaturi pe care nu-s in stare sa le urmez...jertfeste-ti doar trupul pentru mine, tine-mi mainile nemiscate,si mai uite-te o data in ochii mei...asa impunator si necrutator cum stii tu s-o faci.. sclipirea nebuna din ochiul tau drept e drogul diavolului..imi impregneaza fiinta si imi anesteziaza negarea..nenorocita de mine, mai dependenta acum, cand si asa tie nu-ti puteam spune NU vreodata...fii scoarta de stejar batran care sa-mi zdrobeasca carnea pacatoasa..fii noaptea care ma infioara...fii lumina de apus care imi opreste inima in loc, vantul dement care isi permite sa-mi atinga picioarele, rugaciunea de pe buze si greseala din inima..fii ultima clipa a mea..priveste-ma cand plang sau cand m-as pierde in ape tulburi, cand as sta aproape de margine si m-as uita in gol, cand as purta rochii negre si manusi lungi de dantela si as dispare in intuneric pe linii de tren abandonate...cand as rupe margele de la gat, si as tipa, razbunandu-ma pe scaune de catifea rosie..distinge-mi forma in noapte inainte sa ma arunc in valuri..asculta-ma cand iti impartasesc farame de psihoza, cand spun ca cel mai mult imi plac pasarile singuratice care zboara noaptea, si mirosul de spitale vechi, care iese pe vreun geam uitat deschis..lasa-ma sa injur si sa te vreau..nu ma judeca, iubeste-ma doar, lasa-ma sa iti frang buzele, nu-mi cere nimic, permite-mi sa plang cand fac dragoste cu tine..alege-ti bine ultimile cuvinte pe care mi le spui, creeaza-mi vid in minte, respira si iesi din corp..te invit sa privim de sus corpurile noastre vulgar legate, sa le lasam acolo iar noi sa mergem la un drum pe care iti promit ca nu te-a mai dus nimeni..e o cale de unde poti prinde stele cazatoare, unde simti aburi iesind frenetic din pamant, unde materialul nu exista, unde nici eu nu sunt, ci doar ideea de "mine", unde se aud piese sacadate, unde nu mai e nimeni demult..te invit in universul meu bolnav, unde e doar intuneric, ruine, triluri din alte lumi si placere fizica..alege bine ultimile tale cuvinte, pune-mi-le incet pe buze, apoi mai tare si din ce in ce mai apasat..iar apoi iarta-mi nebunia...acum trebuie sa plec, caci  ma striga voci din alte zari...nu mai pot sta, dar te iubesc..nu mai povesti la nimeni de mine, caci eu nu exist...alege-ti bine ultimile cuvinte, lasa-ma sa plec imbracata doar in camasa ta.. si priveste-ma cum dispar halucinant in noaptea perfida...