Abrutizare...

"Se spune ca refuzul de a accepta o pierdere este o forma de nebunie. Probabil ca e adevarat. Insa cateodata...e unicul mod de a ramane in viata."..Daca e sa dau crezare la tot ce aud, realizez ca toata existenta mea e guvernata de cuvantul de ordine nebunie. Da, pot iesi in fata si striga sus si tare ca sunt nebuna si ma mandresc cu asta..o nebunie ciudata, porniri de animal de prada, dorinta de a avea tot si doar pentru mine, un simt deosebit de ascutit cand vine vorba de teritoriul meu..Daca tu esti prada sau teritoriul nici eu nu stiu..te vanez si te apar in egala masura, cu ura si iubire deopotriva. Dupa ce te am, nu stiu niciodata daca sa te strivesc pana la sange sau sa te veghez, tinandu-te departe de toti care te-ar mai putea dori..Nu stiu daca sa te distrug, sau sa te slavesc..esti o prada nenorocita sau un pamant sterp...nici nu mai stiu..am fost nebuna..n-am vrut sa accept ca, in nici una din formele lor, vanatorul n-o sa devina prieten cu vanatul, ca am stat la panda atat de mult incat am si uitat ce urmaresc, ca incercand sa imblanzesc fiare divine si de nestapanit mi-am pierdut eu insami orice sensibilitate omeneasca...Am pierdut din vedere ca prada s-ar putea sa fiu eu, sau ca esti asa de nenorocit incat cu ochii tai diavolesti poti supune orice vanator. Am fost nebuna...Inca sunt..dar nebunia mea s-a nascut din iubire..din sentimentul ca tu poti cuprinde tot universul..ca tu poti cuprinde marea si inaltul, pozele vechi si clipele de demult, viorile prafuite si vinul care imi place, plansul inocent si placerile fierbinti...tu erai stapanul tuturor si avandu-te pe tine imi puteai aseza la picioare lumi de poveste...ti-am stat in umbra ani, cersindu-ti o vorba, dorind o  privire, cautandu-ti buzele, visand la bustul tau, apoi infuriindu-ma de aroganta si nepasarea ta vesnica, dar niciodata n-am renuntat..o fi nebunie..ei stiu mai bine..ei ma cred ciudata si insistenta, un suflet pierdut si nomad, incapabil de a simti ca toti restul..ma judeca aspru ca nu ma opresc, ca mi-a trecut de mult ora de plecat acasa, dar eu continui sa te astept la panda...ca ma transform in felina cand cineva te mai doreste, sau ma inconjor de ziduri cand nu te prind..dar eu imi spun ca mai degraba nebuna si neinteleasa decat prea usor accesibila si comuna...si continui sa te vreau...tu fiara fierbinte ma amagesti de mult..ma imbeti cu iluzia ca te pot avea putin, si apoi imi razi in fata, spunandu-mi ca nu poti fi imblanzit...nu te pot tine prea mult, nu te pot umaniza, nu te pot ucide in mintea mea...nu pot pleca acasa...si totusi...o sa incerc...eram nebuna...dar in mine cresteau sentimente pe care tu le-ai ucis rand pe rand..nu ma lasi sa ma bucur de micile victorii...nu te lasi imblanzit...nu ti-e mila de un suflet pierdut pentru care tu esti tot..imi iei orice mijloc de a ma agata de ceva  uman, ma animalizezi si imi ucizi treptat spiritul, imi controlezi mintea si imi pietrifici sufletul, imi intuneci privirea si imi racesti carnea...imi iei treptat si triumfator toate motivele pentru care mai semanam macar putin a om..imi iei motivul pentru care sa mai spun "te iubesc"..refuzi sa intelegi trairile mele..esti prea semet si burlac sa mai lasi loc de DOI..eram nebuna...dar macar traiam..eram EU..eram pur si simplu..acum am suflet de gheata..sunt animal...unul speriat si singur..