Pentru tine..

Sarmanul de tine te-ai descompus  in molecule...Te-ai frant in mii de bucati si te-ai raspandit peste tot..sau te-ai deposedat de cele o mie de suflete demonice si le-ai alungat in cele patru colturi ale lumii sa ma urmareasca...sau altfel nu stiu cum sa-mi explic ca te vad in tot ce ma inconjoara..poate esti Brahma reincarnat si posezi tot universul..sau poate esti vreo forma de psihoza si posezi doar mintea mea..am incercat mai demult sa scap de tine cu un pahar de whisky, niste muzica tare, o folie de pastile si un pachet de tigari...i-am cerut lui Dumnezeu, eu care nici nu cred in El, sa ma ajute sa te uit..am fost in casa Lui sa-i cer exorcizarea de iubirea asta bolnava..dar printre rugaciuni nu-mi veneau in minte decat imagini perverse si respiratia ta pe gatul meu care astepta sa fie frant si dominat, asa ca am fugit ingrozita, convingandu-ma inca o data ca sufletul meu pacatos e de mult vandut intunericului si irecuperabil prin vreo rugaciune...am plecat cu pulsul crescut si inima sa-mi iasa din piept...mi-am impus sa nu plang..plansul este pentru cei slabi sau pentru cei cu inima...de fapt nu e asa, plansul te umanizeaza, dar trebuia sa-mi gasesc pretexte..m-am asezat pe-o banca, si iar mi-am aprins o tigara..o tigancusa la vreo 4 ani s-a asezat langa mine, a spus repede rugaciunea, asteptand sa-si primeasca rasplata...in timp ce-i intindeam monezi stralucitoare, mi-am adus aminte ca am mai vazut-o prin autobuz..acelasi autobuz in care te tineam de mana, si faceam osmoza, impinsi unul in altul ca la concertele rock...vai, iarasi tu in mintea mea..imi venea sa o blestem pe tigancusa ca mi-a amintit de tine..dar nu, nu ea mi-a amintit...lupta trebuie dusa cu emisferele mele cerebrale, necrozate si bolnave de iubire si dorinta..am plecat si de acolo..dar nu e chip sa nu te vad...toti iti seamana, fiecare om de care ma loveam in fuga mea frenetica are cate un gest al tau...o sclipire de ochi, un zambet pe buza de sus, o cuta pe obraz.. Fiecare are, dar asa doar cat sa nu ma lase sa te uit, cat sa-mi aminteasca de tine...dar nimeni nu le are asamblate pe toate..soarele de toamna imi aduce aminte de lumina din ochii tai pofticiosi, de pe vremea cand iti desenam "V-uri" cu picioarele si tu ma consumai cu zambete de superioritate si durere..textura paltonului meu imi aminteste de pielea ta..fierbinte si dementa, cerand urme de unghii pe tot spatele...norii imi reinvie imagini de pe peretii camerei cu tavan ciudat unde ti-am cedat de atatea ori poruncilor de burlac infatuat, dar unde cele doua cuvinte spuse de tine m-au inlantuit definitiv de zalele damnatilor in iubire...Eu insami  imi amintesc de tine, caci nu mai e niciun loc pe corpul meu care sa-mi mai ramana in definitiv doar al meu..ai ocupat teritorii unul dupa altul si m-ai facut imperiul tau, guvernandu-ma dupa legi doar de tine stiute, dar pe care nu am puterea sa le contest nicio clipa..m-ai facut kamikaze, instruindu-ma sa mor pentru iubire fara sa ma tem sau fara sa mai pun intrebari...mi-ai furat zambete stalcind cuvinte sau schimband potenta cailor din parcuri...m-ai ranit si am invatat sa te iubesc chiar si atunci..te iubesc si cand ma abandonezi si nu mai astept scuzele normale, ci incep sa-ti caut eu scuze, sau sa-mi spun ca zeii n-au nevoie de iertare, si dupa te iubesc mai mult si ma intorc umila si recunoscatoare ca am mai tras un loz al sansei de a te avea... intrerupatoarele si incarcatoarele de sony imi amintesc de tine, asociez graffiti de pe ziduri cu sprancenele tale si ochii tai cu pietre din pavaje vechi si pline de povesti...ma infioara cladirile vechi cu geamuri sparte, caci poate ma privesti de acolo, ma intreb daca amicii tai ma mai stiu, caci poate li se va face mila si iti vor spune ca m-au vazut...inchid ochii, dar esti si acolo, stai sub pielea pleopei si razi de naivitatea mea de scolarita indragostita.. da, stiu ca tu nu esti asa..tu esti dintr-un alt univers, tu Brahma drag te-ai lasat descult si ai coborat de la masa zeilor sa-mi dai pentru cateva clipe iluzia ca te pot schimba...tu ai in ochi dimineata si in suflet apusul, pe buze nectarul dar in cuvinte durere biciuitoare, tii pe brate negarea, dar gura ta nu poate pronunta "nu", ai in suflet iubire dar prea mult nisip in atriul drept...si descoper ca iubesc durerea si..pe tine.. Ma duc sa caut in compendiu tratamentul psihozei........

Lectia de frumusete..

Mi se intampla adesea sa trec pe langa lucruri extraordinare, pe langa oameni deosebiti, pe langa  intamplari din care poti sa culegi o mie de invataminte utile si totusi sa nu le dau importanta..Le stochez acolo undeva, le pun intr-un sertar, dar cum dulapul e mereu plin de lucruri superficiale (de genul "oare ce mananc azi?","cu ce oja ma dau", "oare cum arata picioarele mele de sub rochita asta...colegul m-o fi observat?"), cele cu adevarat importante raman sufocate intre miile de nulitati care imi umplu viata si care imi dau senzatia ca traiesc. Dar uneori, cautand prin neuroni culoarea ojei, mai gasesc cate o imagine de care imi amintesc cand ma astept cel mai putin...Asa mi-am amintit de un om pe care l-am cunoscut acum ceva timp si de care intamplarea m-a lovit de doua ori..putin, dar de ajuns sa primesc o lectie de frumusete..Intr-o dimineata fugeam pe holul spitalului sa ajung la ora....era vreo 7.45...iar eu ca de obicei intarziam cu mult mai mult decat era permis...aveam halatul pe care ma chinuiam sa il imbrac in mers, pentru a mai castiga timp...stetoscopul si el, inca vreo trei carnetele, un portofel, telefonul si alte o suta de maruntisuri de care nu ma despart, caci toate mi se par folositoare, cand de fapt nici unul nu e..si alergand in timp ce incercam sa-mi organizez mini haosul din maini, m-am lovit de un barbat inalt, perfect estetic, in pijama de spital dar cu halat alb pe deasupra, de unde am dedus ca e ruda unui bolnav, venit sa vegheze asupra acestuia..Impactul a fost destul de puternic, am scapat unele lucruri din maini, probabil m-am si lovit...si stiu ca am devenit foarte nervoasa, probabil pentru ca nu s-a ferit din cale, pentru ca asta facea ca sa intarzii si mai mult....sau pentru ca mi-a zis "Domnisoara, dumneata esti frumoasa...asa cum se vede in lumina asta, esti sublima....de ce te grabesti? iti ia din frumusete...mergi incet, calca hotarat si fa-ti timp sa te uiti in jur...fuga nu e buna"...Am ajuns la ora intr-un final, mi-am primit mustrarile de rigoare despre cat e de rau sa intarzii..dar mintea mea era la domnul acela.. Nu stiam daca sa-i iau discursul ca pe un compliment, sau ca pe o mare obraznicie si impertinenta...Oricum,pana la sfarsitul zilei uitasem cu desavarsire de episodul asta...Peste vreo saptamana trebuia sa plec acasa si am decis sa iau trenul...la fel de nervoasa, ca iar era sa intarzii, bagajul prea greu, vagonul mult prea aglomerat..exagerat de cald...intru in vagon, certandu-ma in prealabil cu toti in stilul caracteristic...imi pun bagajul sus, ma cert cu un mos care avea o problema de ordin spatial cu geanta mea si in final ma asez....in fata mea un domn zambind..."Tu ori alergi, ori te certi...amandoua iti iau din frumusete....pacat, pentru ca si in lumina asta arati interesant.."....Da, era domnul de la spital, impertinentul acela interesant, "the watchman" in halat si pijamale...Mircea il chema...asa mi-a spus si si-a cerut scuze pentru replicile prea directe..avea vreo 30 de ani, desi gandea ca unul de 57 si flirta cu un pustan...am inceput sa vorbim...ma uluia felul in care imi povestea lucruri personale ca si cum ma stia de o viata.. fusese crescut la tara, intr-o familie saraca...nu s-a jucat niciodata, copilaria lui fiind ori munca la camp, ori schimbatul scutecelor celor 5 frati mai mici....daca te uitai la mainile lui inca se vedeau urmele unei vieti chinuite..alaturi de un chip perfect, mainile faceau un contrast bizar..cicatrici de la taieturi, o arsura mare si niste pete negre.. pe la 16 ani i-a murit tatal si mama i s-a imbolnavit..a venit in oras sa lucreze..se gandea ca poate face mai multi bani ca sa isi intretina familia...s-a angajat ziua maturator de strada, iar noaptea la o cafenea, unde matura la sfarsitul programului..castiga destul cat sa poata trimite cate ceva acasa, in oras locuia cu niste batrani pe care ii ajuta, astfel incat sa nu plateasca chirie...lucra din greu, dar nu se plangea..atat ca nu intelegea de ce lumea cocheta care il inconjura, baieti cu masini si telefoane de care el a vazut doar la tv, la brat cu domnisoare rujate, radeau cand il vedeau...ce-i drept ca hainele ii erau mici, cam murdare si n-avea si el telefon dintre acelea, dar muncea cinstit, muncea pentru ai lui, si el, crescut departe de rautatile orasului nu intelegea ce e rau in a face curat pe strada...era insa baiat destept , iar batranii de la oras l-au ajutat sa faca scoala...muncea ziua, invata seara si la slujba de noapte citea pe ascuns..ajunsese un elev exemplar..intre timp mama ii murise, fratii mai crescusera si plecasera din tara, trimitand uneori ironii asupra lui, ca-si bate capul cu scoala, cand poate pleca sa castige bani...a facut facultate..nu una, ci doua de fapt...filosofie si ceva pe la politehnica.."una pentru suflet si alta pentru stomac", asa mi-a spus..In timpul facultatii s-a indragostit nebuneste de o domnisoara care purta mereu o esarfa verde,era proaspata absolventa si lucra acum la o banca..domnisoara cocheta, cu educatie aleasa, mereu imbracata ca in revistele glamour.Se intalneau zilnic, ea cand venea la banca, iar el cand iesea de la servici si fugea de la facultate. Avea tot doua slujbe sa-si poata plati studiile..dormea doua ore pe zi sa poata face fata...Intr-o zi si-a facut curaj sa o invite la o cafenea..Ea tocmai urca pe treptele bancii.. Raspunsul a fost brutal: "Lasa-ma in pace vagabontule..tu nu vezi cum arati...pleaca sau chem paza"...Lumea lui s-a prabusit..Era placut fizic, destept, muncitor, deci cum se poate ca niste haine mai saracacioase sa il trimita direct in tagma vagabontilor?! Era clar de data asta ca superficialitatea si judecata incorecta guvernau. A vrut sa renunte la tot, isi spunea ca poate au avut dreptate fratii lui, si mai bine mergea la facut bani...dar iubea cartea prea mult, iar de domnisoara cu esarfa verde se indragostise prea tare ca sa o urasca. Asa ca s-a pus pe munca...A terminat faculatile cu brio. La filosofie a ramas la catedra, fiind un profesor apreciat, iar cu ingineria a captat atentia cui trebuia si si-a deschis afacere proprie. Acum avea bani sa-si cumpere hainele potrivite pentru aleasa lui. Un singur regret..ca ai lui nu mai traiau sa-l vada implinit..S-a dus la banca, sub pretextul unor tranzactii complicate..domnisoara inca lucra acolo, aceeasi esarfa verde, aceeasi frumusete superficiala..dar receptivitate schimbata la vederea unui barbat aratos, imbracat bine...La sfarsit a invitat-o la ceai,, ea a acceptat numaidecat...Au ajuns impreuna, ea fascinata de aspectul fizic si conturile lui din banca, el indragostit, dar cu inima franta, constient fiind de superficialitatea ei...ea nu iubea nimic din ce nu era material, nu respecta nici un om daca nu era bogat, religia sa era banul... dar el o iubea, si nu i-a spus niciodata ca el fusese vagabontul de pe scari..statea ore in sir cu ea la mall, sa-si cumpere rochii si rujuri si singurele discutii erau despre aspectul fizic...intr-o vara, la mare, la hotelul unde erau cazati a izbucnic un incendiu...fum mult, vina aruncata de la unul la altul, caz mediatizat in presa..dar ce era mai rau, oameni raniti si cu arsuri..printre care si frumoasa domnisoara...care nu mai era acum frumoasa la exterior, caci fata ii era arsa si ravasita, iar frumusetea din interior n-o avuse niciodata...El a stat nopti intregi lnga patul ei(de aceea era la spital), a incurajat-o si i-a promis ca va angaja cei mai buni chirurgi plasticieni sa o repare..intr-o noapte a trebuit sa plece acasa..dar dupa vreo doua ore a primit un telefon prin care a fost anuntat ca iubita lui s-a sinucis cu o supradoza din pastilele pentru durere. I-a lasat un bilet prin care i-a spus ca daca nu e frumoasa nu are pentru ce trai....Suferinta lui a fost cumplita...se simtea vinovat ca plecase chiar in acea seara, era furios ca ea facuse un gest atat de las, dar cel mai tare era suparat ca el, care fusese crescut cu iubire pentru oameni, a putut sa-si lege viata de o fiinta atat de mica, pentru care singurul motiv de a trai era un ten perfect...isi vanduse masina, o parte din avere si pentru un timp a decis sa calatoreasca.Prin Romania, nu prin afara, caci se simtea dator sa-si cunoasca tara, si sa mearga prin sate asemanatoare cu acela in care a trait, pentru a fi iar aproape de origini..."Vezi, de asta nu te grabi...Sunt filosof pana la urma.Mai stiu cate ceva.Am vazut in ochii tai pasiune pentru viata si multa ambitie.Mi-ai amintit de mine la 20 de ani..Suna pervers poate,stiu, imi cer iertare...dar nu te grabi...si nu te certa...iubeste tot...ia-ti timp sa savurezi orice molecula te inconjoara...si nu iubi oameni superficiali"...Dupa ce n-a mai zis nimic am dat cate un sms tuturor celor la care tin sa le aduc aminte cat ii iubesc...IUBESC..

Astazi am dansat cu mortii..

De pe geamul camerei mele vad de cate ori vin acasa un soi de improvizatie facuta de un vecin..ceva pentru speriat pasari ratacite prin curtea lui....niste cd-uri pe sfori, care se misca amenintator de cate ori bate usor vantul...si care nu se disting clar prin fum, pentru ca acest om nefericit da foc zilnic la ceva, parca vrand sa ascunda urmele unui pacat capital...ma infuriam mereu cand soarele reflectat din sforile cu discuri imi taia brutal ochii, dar in timp discurile alea au ajuns sa-mi fie terapie....au ajuns sa fie o imagine pe care o caut obsedant cand nu-mi mai gasesc locul nicaieri, si asa ma pun pe un scaun si le privesc pana intru intr-o stare hipnotica, intr-o anestezie generala a creierului meu, pana uit de toate ghearele care tipa dupa o bucata din inima mea... Astazi mi-am petrecut ziua uitandu-ma la discuri....n-am vorbit cu nimeni, n-am mancat nimic, am ascultat niste melodii vechi "from the dark side", si am vrut sa plang...o senzatie sfarsietoare ca trebuie s-o fac, ca lacrimile usor telenovelistice m-ar ajuta, ca trebuie sa tip si sa dau afara demonul care ma poseda, ca trebuie sa injur si sa iau in brate profanul, sa il sarut si sa ma topesc in noroi, locuri promiscue si bauturi ieftine...mi-ar place sa merg intr-un bar din alea cum am citit eu prin carti...cu profi universitari si medici beti, carora romul si trabucurile de contrabanda le dezleaga limba si incep sa povesteasca tot felul de lucruri epopeice..cu decor de magazin de antichitati, cu muzica pe vinil, mult fum, fum des care te face sa tusesti toata noaptea, si cu un chelner batran cu mustata..si din bar m-as lasa dusa acasa de un necunoscut, dar acasa la el si numai daca e ascultator de rock, si detinator de lenjerie murdara de pat, de televizor alb-negru si de o crunta dezordine si lucruri inutile adunate, printre care sa pot tipa cand ma are....Apoi ma uit iar la focul de vis-a-vis si gandul zboara iar..de data asta la niste cladiri vechi si parasite partial, langa un pod pe unde trec adesea cu autobuzul...au atata farmec, mai ales ca uneori seara se vad lumini aprinse...ma face sa ma intreb oare cine sta acolo, oare sunt oameni destepti si saraci, sau niste nefericiti animalici care se adapostesc de vremea rea.. si oare cum ar arata cladirile alea cand ploua, cand ninge si e noapte? Acolo mi-ar place sa ma fotografiez, cu toate ca nu sunt nici pe departe amatoarea pozelor cu mine....dar acolo imi imaginez nuduri...corpul meu gol, o tigara aprinsa, un fotograf distant si pervers, dintre aceia care au fost violatori intr-o viata anterioara,si moloz si geamuri sparte, poate si putin abur care iese de la frig, si poze in care sa ies cu pielea de gaina...si....pana anul acesta nu stiam cladirile astea...ciudat cum am ajuns eu cu autobuzul pe acolo...a,da stiu cum am ajuns, stiu si la cine ma duc...acum mi-am adus aminte si de ce imi vine sa plang... dar e ciudat ca de data asta nu pot plange...parca mi-am refrigerat inima, mainile mi-s foarte reci, ochii rosii dar nicio lacrima...poate tremur, sau poate e reminiscenta de la imaginea cu frigul din depozitul abandonat... sau tremur din iubire, una esuata sau prost impartasita, una neinteleasa si amestecata, complicata si inselatoare, dura si perfida, orgolioasa si neinduratoare cu mine...as fi crezut ca pot muri pentru cineva... cand eram mica visam sa donez un rinichi persoanei iubite...da, am fost un copil ciudat, care se juca cu papusi fara cap...mi se parea gestul suprem, asta cu donatu' ,imagineaza-ti numai,o parte din mine sa fie in altcineva sau invers...ei...acu m-am calmat..ca am descoperit sexul care e tot un transplant de parti, una in alta, nici nu doare si nici nu exista risc de incompatibilitate...iar cand persoana iubita te supara poti sa-ti iei partea si sa pleci acasa, ba mai mult sa-i mai faci si in ciuda ca a ramas fara ea, si, in mintea ta, sa fii infatuata ca una ca a ta n-o sa mai gaseasca.."EL" ma doare azi...ma doare si simt durerea in tot corpul...ma injunghie treptat si ma cuprinde in agonie..."EL", caruia i-as fi donat un rinichi..."EL" are un manual de instructiuni mult prea complicat pentru mintea mea...Pe "EL" il pierd treptat pentru ca nu pot afla, nenorocita de mine, cum sa intru acolo, in inima lui, intre atrii si sa-l fac sa ma iubeasca...si gandul pleaca spre obiective reglabile cu care fac poze la escare si urme de bisturiu, la efectul de camera obscura cu nori curgand pe perete, tot in bratele lui.... Iubirea moare, si femei in negru, bocitoare scofalcite, ca acelea din "Zorba grecul", vin sa o ia...si sufar dupa ea, o simt tot mai rece, dar mortii ma invita sa dansez.... ar trebui sa plec de pe scaun...ma dor ochii si sunt umezi,...nu stiu daca e de la soarele care sare din discuri in ochii mei sau e o lacrima..oare cu ce-or fi cd-urile alea?