Self sufficiency

    
    M-am imbolnavit zilele astea de o maladie afurisita..se cheama dezamagire si pare ca va deveni pandemie in toata regula...E contagioasa, se transmite prin aer de la cei ignoranti si superficiali, astfel ca oricine o poate avea, dar se pare ca eu sunt mai predispusa ca altii sa ma imbolnavesc. Zilele trecute mi s-a demonstrat inca o data ca trebuie sa o termin cu visatul, caci visele se indeplinesc adesea doar pentru cei care cunosc pe cine trebuie si ca trebuie sa ma ancorez mai bine in realitate. Dar care realitate? Nu mi-am ales eu sa ma nasc in realitatea asta si se pare ca nici nu am vreo putere sa o schimb. Cel putin asta spun EI, niste  'ei' insarcinati cu taierea elanului din radacina, cu suprimarea oricarui chef de a mai misca un deget pentru ceea ce te inconjoara, dar poate la randul lor si ei  niste marionete intr-un sistem tesut prea complicat si de nepatruns pentru cei care nu sunt nepotul cuiva anume. Totusi neuronii mei inca mai fac sinapse, preocuparile mele nu se rezuma doar la a-mi umple ziua incercand sa vad cu ce sa ma imbrac seara in club si sunt apta la mai mult decat alegerea dintre doua nuante de lac de unghii..Am citit mult, am fost la teatru si opera si am norocul sa am un iubit si cativa prieteni cu care sa pot discuta idei si nu doar oameni, pentru ca sunt printre putinii care au ramas cu capul pe umeri si cu inteligenta nealterata. Nu sunt o enciclopedie ambulanta si nu am am pretentia ca ma iau la intrecere in cultura generala cu Gabriel Liiceanu sau oricare altcineva, dar nu sunt superficiala si ignoranta si ma mandresc cu asta. Mai am multe de invatat, dar de asemenea mai am si o viata intinsa in fata mea in care voi avea timp sa imi umplu rafturile mintii, caci pana la urma formarea mea ca om nu se incheie acum si inca am convingerea ca ce ai in minte si in inima sunt singurele lucruri pe care nimeni niciodata nu ti le poate lua. In plus, cineva drag mie m-a invatat sa nu spun niciodata "nu stiu", ci "nu stiu inca" si sa nu ma opresc niciodata din cautat raspunsuri. Iubesc, cunosc, am vise si puterea sa le realizez si totusi sufar de o puternica dezamagire. Ma dezamagesc constant oamenii din jur cu autosuficienta lor, cu aroganta lor nefondata, cu lipsa lor de pregatire si de moralitate, oameni care confunda impertinenta cu tupeul si avand prea putine cunostinte nu-si pot tine in echilibru propriul instrument de masurat capacitatea. Ma dezamagesc asa zisii prieteni care isi amintesc numarul tau de telefon doar cand au nevoie de ajutor, ma dezamagesc cei care pretind mult dar ofera putin, cei pentru care iti pregatesti minutios discursul pe care il vei sustine in fata lor si care in schimb te rasplatesc cu nepasare. Ma infurie ca avem domnisoare cu voce sintetizata pe computer si fusta mini care se autonumesc "artiste", in timp ce adevaratii artisti mor de foame si lucreaza in conditii nedemne. Ma supara ca la plimbarea de seara aud preponderent manele, dar ca nimeni nu stie cine e Ciprian Porumbescu, ca cei destepti aleg sa plece sau se retrag dezamagiti, caci prea multi dintre cei care citesc silabisind dar care poseda un Audi le-au ras in nas. Cuplurile sunt acum formate dintr-un el care plateste cu cardul de credit pentru a primi iubire si o ea, blonda si superficiala, care nu stie sa iubeasca decat materialul si care mimeaza fiecare orgasm sub burta lui groteasca, in schimbul de a fi primita sa  locuiasca intr-o vila de doua etaje. Doamne care nu isi doresc maternitate de frica sa  nu se ingrase in timp ce adevaratele mame se chinuie sa isi creasca copiii. Oameni care sunt iubiti doar pentru cum arata, in  timp ce altii care merita dragostea sunt ocoliti. Sunt atatia care au fara sa merite, si multi care merita fara sa aiba. Simt adesea ca ma lupt cu morile de vant. Simt ca locul meu e in alta parte si ca trebuie sa plec departe de tot ce iubesc, ca altii straini sa imi recunoasca valoarea. Simt ca ma straduiesc prea tare sa imi construiesc viitorul in timp ce prezentul trece pe langa mine. Simt ca nu mai am timp si putere si ca drumul nu mai duce nicaieri. Se spunea ca un drum fara obstacole e un drum care probabil nu duce nicaieri, dar nimeni nu s-a gandit ca ocolind atatea obstacole drumul devine inutil de lung si calatorul obosit. Sunt obosita si descurajata. As vrea sa ma ia cineva de mana si sa ma opreasca..sa ma invete sa traiesc in prezent...as vrea liniste...