Abrutizare...

"Se spune ca refuzul de a accepta o pierdere este o forma de nebunie. Probabil ca e adevarat. Insa cateodata...e unicul mod de a ramane in viata."..Daca e sa dau crezare la tot ce aud, realizez ca toata existenta mea e guvernata de cuvantul de ordine nebunie. Da, pot iesi in fata si striga sus si tare ca sunt nebuna si ma mandresc cu asta..o nebunie ciudata, porniri de animal de prada, dorinta de a avea tot si doar pentru mine, un simt deosebit de ascutit cand vine vorba de teritoriul meu..Daca tu esti prada sau teritoriul nici eu nu stiu..te vanez si te apar in egala masura, cu ura si iubire deopotriva. Dupa ce te am, nu stiu niciodata daca sa te strivesc pana la sange sau sa te veghez, tinandu-te departe de toti care te-ar mai putea dori..Nu stiu daca sa te distrug, sau sa te slavesc..esti o prada nenorocita sau un pamant sterp...nici nu mai stiu..am fost nebuna..n-am vrut sa accept ca, in nici una din formele lor, vanatorul n-o sa devina prieten cu vanatul, ca am stat la panda atat de mult incat am si uitat ce urmaresc, ca incercand sa imblanzesc fiare divine si de nestapanit mi-am pierdut eu insami orice sensibilitate omeneasca...Am pierdut din vedere ca prada s-ar putea sa fiu eu, sau ca esti asa de nenorocit incat cu ochii tai diavolesti poti supune orice vanator. Am fost nebuna...Inca sunt..dar nebunia mea s-a nascut din iubire..din sentimentul ca tu poti cuprinde tot universul..ca tu poti cuprinde marea si inaltul, pozele vechi si clipele de demult, viorile prafuite si vinul care imi place, plansul inocent si placerile fierbinti...tu erai stapanul tuturor si avandu-te pe tine imi puteai aseza la picioare lumi de poveste...ti-am stat in umbra ani, cersindu-ti o vorba, dorind o  privire, cautandu-ti buzele, visand la bustul tau, apoi infuriindu-ma de aroganta si nepasarea ta vesnica, dar niciodata n-am renuntat..o fi nebunie..ei stiu mai bine..ei ma cred ciudata si insistenta, un suflet pierdut si nomad, incapabil de a simti ca toti restul..ma judeca aspru ca nu ma opresc, ca mi-a trecut de mult ora de plecat acasa, dar eu continui sa te astept la panda...ca ma transform in felina cand cineva te mai doreste, sau ma inconjor de ziduri cand nu te prind..dar eu imi spun ca mai degraba nebuna si neinteleasa decat prea usor accesibila si comuna...si continui sa te vreau...tu fiara fierbinte ma amagesti de mult..ma imbeti cu iluzia ca te pot avea putin, si apoi imi razi in fata, spunandu-mi ca nu poti fi imblanzit...nu te pot tine prea mult, nu te pot umaniza, nu te pot ucide in mintea mea...nu pot pleca acasa...si totusi...o sa incerc...eram nebuna...dar in mine cresteau sentimente pe care tu le-ai ucis rand pe rand..nu ma lasi sa ma bucur de micile victorii...nu te lasi imblanzit...nu ti-e mila de un suflet pierdut pentru care tu esti tot..imi iei orice mijloc de a ma agata de ceva  uman, ma animalizezi si imi ucizi treptat spiritul, imi controlezi mintea si imi pietrifici sufletul, imi intuneci privirea si imi racesti carnea...imi iei treptat si triumfator toate motivele pentru care mai semanam macar putin a om..imi iei motivul pentru care sa mai spun "te iubesc"..refuzi sa intelegi trairile mele..esti prea semet si burlac sa mai lasi loc de DOI..eram nebuna...dar macar traiam..eram EU..eram pur si simplu..acum am suflet de gheata..sunt animal...unul speriat si singur..

Buy me with a coffee, I'm so cheap..

N-am plans niciodata...n-am iubit in septembrie..n-am simtit nimic in asternuturile celor care m-au imbatat cu vodka ieftina....am fost mereu rece si perfecta, atenta la detalii si tipicara...nu mi-am pierdut vreodata mintile..eram ceea ce iubeau mamele si de ceea ce fugeau baietii lor..eram cea pe care o doreau toti in noptile lungi, dar pe care n-o salutau ziua...eram ideala inainte sa ma cunosti, dar un cosmar cand incepeam sa ma destainui...eram intruchiparea echilibrului in fata multimii dezorientate, dar aveam zece feluri de psihoze cand ramaneam doar eu cu  mine...eram o curva cu dorinte intortocheate intr-un trup de virgina neinteleasa...stiam sa ma rog cu lacrimi turbate, dar il dadusem afara din casa de ani intregi pe Dumnezeu..il alungam repetat, caci orgasmele imi veneau de la diavol...eram doar eu cu mine, singura intre mii de ganduri demne de doze mari de sedative, intre felinare, fum si gheata....dar macar stiam cine sunt...acum, de cand te cunosc pe tine, nu mai stiu...m-am pierdut intre senzatii straine si noi...dureroase si calde...acum plang mereu..iubesc, mai ales in septembrie...simt totul, taios si aspru, fierbinte si pacatos, doar in asternuturile tale, tu care nici macar nu trebuie sa ma imbeti ca sa ma convingi..nu mai  sunt rece, nici perfecta, sunt imprastiata si pierduta...imi pierd mintile de zece ori pe seara,,,cand de iubire, cand de nebunie curata, exact dupa definitia din tratatele de psihiatrie...sunt femeia de care fug mamele cand afla despre mine iar baietilor le plac acu, dar nu raman mai mult de o seara..continui sa fiu un cosmar, cu nevoie continua de a fi ascultata si inteleasa, cu prea multe drame in minte, si prea multe iluzii in suflet..incet incet, multimea incepe sa realizeze ca echilibrul meu era fragil si fals...nu mai sunt virgina, dar tot n-am reusit sa fiu curtezana perfecta...nu ma mai rog la nimic ceresc, caci acum am zeul meu pamantean, care imi tine mintea ocupata..si tot el imi da si doza de placere..cand vrea..caci poate sa faca ce vrea din mine...da..poti face ce vrei din corpul meu uzat,,,si din suflet..si din minte...ma poti rani la infinit fara sa am putere sa fac vreun pas de la picioarele tale...ma poti avea de o mie de ori fara sa ma satur vreodata...tu domnule, ma poti trata rafinat, sau poti sa ma cumperi doar cu o cafea in locul nostru obisnuit...pentru tine pretul meu este mic, iar cafeaua o beau incet pentru ca stiu ca atunci cand se termina te ridici si tu si pleci...tu ma poti cumpara cu putin, sau ma poti lua pe gratis de cate ori ai pofta..nu o sa fiu niciodata pe deplin ceea ce iti doresti, sau ceea ce vor altii sa fiu...dar te rog pastreaza-ma, caci cine mai are pret doar cat o cafea?