Lectia de frumusete..

Mi se intampla adesea sa trec pe langa lucruri extraordinare, pe langa oameni deosebiti, pe langa  intamplari din care poti sa culegi o mie de invataminte utile si totusi sa nu le dau importanta..Le stochez acolo undeva, le pun intr-un sertar, dar cum dulapul e mereu plin de lucruri superficiale (de genul "oare ce mananc azi?","cu ce oja ma dau", "oare cum arata picioarele mele de sub rochita asta...colegul m-o fi observat?"), cele cu adevarat importante raman sufocate intre miile de nulitati care imi umplu viata si care imi dau senzatia ca traiesc. Dar uneori, cautand prin neuroni culoarea ojei, mai gasesc cate o imagine de care imi amintesc cand ma astept cel mai putin...Asa mi-am amintit de un om pe care l-am cunoscut acum ceva timp si de care intamplarea m-a lovit de doua ori..putin, dar de ajuns sa primesc o lectie de frumusete..Intr-o dimineata fugeam pe holul spitalului sa ajung la ora....era vreo 7.45...iar eu ca de obicei intarziam cu mult mai mult decat era permis...aveam halatul pe care ma chinuiam sa il imbrac in mers, pentru a mai castiga timp...stetoscopul si el, inca vreo trei carnetele, un portofel, telefonul si alte o suta de maruntisuri de care nu ma despart, caci toate mi se par folositoare, cand de fapt nici unul nu e..si alergand in timp ce incercam sa-mi organizez mini haosul din maini, m-am lovit de un barbat inalt, perfect estetic, in pijama de spital dar cu halat alb pe deasupra, de unde am dedus ca e ruda unui bolnav, venit sa vegheze asupra acestuia..Impactul a fost destul de puternic, am scapat unele lucruri din maini, probabil m-am si lovit...si stiu ca am devenit foarte nervoasa, probabil pentru ca nu s-a ferit din cale, pentru ca asta facea ca sa intarzii si mai mult....sau pentru ca mi-a zis "Domnisoara, dumneata esti frumoasa...asa cum se vede in lumina asta, esti sublima....de ce te grabesti? iti ia din frumusete...mergi incet, calca hotarat si fa-ti timp sa te uiti in jur...fuga nu e buna"...Am ajuns la ora intr-un final, mi-am primit mustrarile de rigoare despre cat e de rau sa intarzii..dar mintea mea era la domnul acela.. Nu stiam daca sa-i iau discursul ca pe un compliment, sau ca pe o mare obraznicie si impertinenta...Oricum,pana la sfarsitul zilei uitasem cu desavarsire de episodul asta...Peste vreo saptamana trebuia sa plec acasa si am decis sa iau trenul...la fel de nervoasa, ca iar era sa intarzii, bagajul prea greu, vagonul mult prea aglomerat..exagerat de cald...intru in vagon, certandu-ma in prealabil cu toti in stilul caracteristic...imi pun bagajul sus, ma cert cu un mos care avea o problema de ordin spatial cu geanta mea si in final ma asez....in fata mea un domn zambind..."Tu ori alergi, ori te certi...amandoua iti iau din frumusete....pacat, pentru ca si in lumina asta arati interesant.."....Da, era domnul de la spital, impertinentul acela interesant, "the watchman" in halat si pijamale...Mircea il chema...asa mi-a spus si si-a cerut scuze pentru replicile prea directe..avea vreo 30 de ani, desi gandea ca unul de 57 si flirta cu un pustan...am inceput sa vorbim...ma uluia felul in care imi povestea lucruri personale ca si cum ma stia de o viata.. fusese crescut la tara, intr-o familie saraca...nu s-a jucat niciodata, copilaria lui fiind ori munca la camp, ori schimbatul scutecelor celor 5 frati mai mici....daca te uitai la mainile lui inca se vedeau urmele unei vieti chinuite..alaturi de un chip perfect, mainile faceau un contrast bizar..cicatrici de la taieturi, o arsura mare si niste pete negre.. pe la 16 ani i-a murit tatal si mama i s-a imbolnavit..a venit in oras sa lucreze..se gandea ca poate face mai multi bani ca sa isi intretina familia...s-a angajat ziua maturator de strada, iar noaptea la o cafenea, unde matura la sfarsitul programului..castiga destul cat sa poata trimite cate ceva acasa, in oras locuia cu niste batrani pe care ii ajuta, astfel incat sa nu plateasca chirie...lucra din greu, dar nu se plangea..atat ca nu intelegea de ce lumea cocheta care il inconjura, baieti cu masini si telefoane de care el a vazut doar la tv, la brat cu domnisoare rujate, radeau cand il vedeau...ce-i drept ca hainele ii erau mici, cam murdare si n-avea si el telefon dintre acelea, dar muncea cinstit, muncea pentru ai lui, si el, crescut departe de rautatile orasului nu intelegea ce e rau in a face curat pe strada...era insa baiat destept , iar batranii de la oras l-au ajutat sa faca scoala...muncea ziua, invata seara si la slujba de noapte citea pe ascuns..ajunsese un elev exemplar..intre timp mama ii murise, fratii mai crescusera si plecasera din tara, trimitand uneori ironii asupra lui, ca-si bate capul cu scoala, cand poate pleca sa castige bani...a facut facultate..nu una, ci doua de fapt...filosofie si ceva pe la politehnica.."una pentru suflet si alta pentru stomac", asa mi-a spus..In timpul facultatii s-a indragostit nebuneste de o domnisoara care purta mereu o esarfa verde,era proaspata absolventa si lucra acum la o banca..domnisoara cocheta, cu educatie aleasa, mereu imbracata ca in revistele glamour.Se intalneau zilnic, ea cand venea la banca, iar el cand iesea de la servici si fugea de la facultate. Avea tot doua slujbe sa-si poata plati studiile..dormea doua ore pe zi sa poata face fata...Intr-o zi si-a facut curaj sa o invite la o cafenea..Ea tocmai urca pe treptele bancii.. Raspunsul a fost brutal: "Lasa-ma in pace vagabontule..tu nu vezi cum arati...pleaca sau chem paza"...Lumea lui s-a prabusit..Era placut fizic, destept, muncitor, deci cum se poate ca niste haine mai saracacioase sa il trimita direct in tagma vagabontilor?! Era clar de data asta ca superficialitatea si judecata incorecta guvernau. A vrut sa renunte la tot, isi spunea ca poate au avut dreptate fratii lui, si mai bine mergea la facut bani...dar iubea cartea prea mult, iar de domnisoara cu esarfa verde se indragostise prea tare ca sa o urasca. Asa ca s-a pus pe munca...A terminat faculatile cu brio. La filosofie a ramas la catedra, fiind un profesor apreciat, iar cu ingineria a captat atentia cui trebuia si si-a deschis afacere proprie. Acum avea bani sa-si cumpere hainele potrivite pentru aleasa lui. Un singur regret..ca ai lui nu mai traiau sa-l vada implinit..S-a dus la banca, sub pretextul unor tranzactii complicate..domnisoara inca lucra acolo, aceeasi esarfa verde, aceeasi frumusete superficiala..dar receptivitate schimbata la vederea unui barbat aratos, imbracat bine...La sfarsit a invitat-o la ceai,, ea a acceptat numaidecat...Au ajuns impreuna, ea fascinata de aspectul fizic si conturile lui din banca, el indragostit, dar cu inima franta, constient fiind de superficialitatea ei...ea nu iubea nimic din ce nu era material, nu respecta nici un om daca nu era bogat, religia sa era banul... dar el o iubea, si nu i-a spus niciodata ca el fusese vagabontul de pe scari..statea ore in sir cu ea la mall, sa-si cumpere rochii si rujuri si singurele discutii erau despre aspectul fizic...intr-o vara, la mare, la hotelul unde erau cazati a izbucnic un incendiu...fum mult, vina aruncata de la unul la altul, caz mediatizat in presa..dar ce era mai rau, oameni raniti si cu arsuri..printre care si frumoasa domnisoara...care nu mai era acum frumoasa la exterior, caci fata ii era arsa si ravasita, iar frumusetea din interior n-o avuse niciodata...El a stat nopti intregi lnga patul ei(de aceea era la spital), a incurajat-o si i-a promis ca va angaja cei mai buni chirurgi plasticieni sa o repare..intr-o noapte a trebuit sa plece acasa..dar dupa vreo doua ore a primit un telefon prin care a fost anuntat ca iubita lui s-a sinucis cu o supradoza din pastilele pentru durere. I-a lasat un bilet prin care i-a spus ca daca nu e frumoasa nu are pentru ce trai....Suferinta lui a fost cumplita...se simtea vinovat ca plecase chiar in acea seara, era furios ca ea facuse un gest atat de las, dar cel mai tare era suparat ca el, care fusese crescut cu iubire pentru oameni, a putut sa-si lege viata de o fiinta atat de mica, pentru care singurul motiv de a trai era un ten perfect...isi vanduse masina, o parte din avere si pentru un timp a decis sa calatoreasca.Prin Romania, nu prin afara, caci se simtea dator sa-si cunoasca tara, si sa mearga prin sate asemanatoare cu acela in care a trait, pentru a fi iar aproape de origini..."Vezi, de asta nu te grabi...Sunt filosof pana la urma.Mai stiu cate ceva.Am vazut in ochii tai pasiune pentru viata si multa ambitie.Mi-ai amintit de mine la 20 de ani..Suna pervers poate,stiu, imi cer iertare...dar nu te grabi...si nu te certa...iubeste tot...ia-ti timp sa savurezi orice molecula te inconjoara...si nu iubi oameni superficiali"...Dupa ce n-a mai zis nimic am dat cate un sms tuturor celor la care tin sa le aduc aminte cat ii iubesc...IUBESC..