Astazi am dansat cu mortii..

De pe geamul camerei mele vad de cate ori vin acasa un soi de improvizatie facuta de un vecin..ceva pentru speriat pasari ratacite prin curtea lui....niste cd-uri pe sfori, care se misca amenintator de cate ori bate usor vantul...si care nu se disting clar prin fum, pentru ca acest om nefericit da foc zilnic la ceva, parca vrand sa ascunda urmele unui pacat capital...ma infuriam mereu cand soarele reflectat din sforile cu discuri imi taia brutal ochii, dar in timp discurile alea au ajuns sa-mi fie terapie....au ajuns sa fie o imagine pe care o caut obsedant cand nu-mi mai gasesc locul nicaieri, si asa ma pun pe un scaun si le privesc pana intru intr-o stare hipnotica, intr-o anestezie generala a creierului meu, pana uit de toate ghearele care tipa dupa o bucata din inima mea... Astazi mi-am petrecut ziua uitandu-ma la discuri....n-am vorbit cu nimeni, n-am mancat nimic, am ascultat niste melodii vechi "from the dark side", si am vrut sa plang...o senzatie sfarsietoare ca trebuie s-o fac, ca lacrimile usor telenovelistice m-ar ajuta, ca trebuie sa tip si sa dau afara demonul care ma poseda, ca trebuie sa injur si sa iau in brate profanul, sa il sarut si sa ma topesc in noroi, locuri promiscue si bauturi ieftine...mi-ar place sa merg intr-un bar din alea cum am citit eu prin carti...cu profi universitari si medici beti, carora romul si trabucurile de contrabanda le dezleaga limba si incep sa povesteasca tot felul de lucruri epopeice..cu decor de magazin de antichitati, cu muzica pe vinil, mult fum, fum des care te face sa tusesti toata noaptea, si cu un chelner batran cu mustata..si din bar m-as lasa dusa acasa de un necunoscut, dar acasa la el si numai daca e ascultator de rock, si detinator de lenjerie murdara de pat, de televizor alb-negru si de o crunta dezordine si lucruri inutile adunate, printre care sa pot tipa cand ma are....Apoi ma uit iar la focul de vis-a-vis si gandul zboara iar..de data asta la niste cladiri vechi si parasite partial, langa un pod pe unde trec adesea cu autobuzul...au atata farmec, mai ales ca uneori seara se vad lumini aprinse...ma face sa ma intreb oare cine sta acolo, oare sunt oameni destepti si saraci, sau niste nefericiti animalici care se adapostesc de vremea rea.. si oare cum ar arata cladirile alea cand ploua, cand ninge si e noapte? Acolo mi-ar place sa ma fotografiez, cu toate ca nu sunt nici pe departe amatoarea pozelor cu mine....dar acolo imi imaginez nuduri...corpul meu gol, o tigara aprinsa, un fotograf distant si pervers, dintre aceia care au fost violatori intr-o viata anterioara,si moloz si geamuri sparte, poate si putin abur care iese de la frig, si poze in care sa ies cu pielea de gaina...si....pana anul acesta nu stiam cladirile astea...ciudat cum am ajuns eu cu autobuzul pe acolo...a,da stiu cum am ajuns, stiu si la cine ma duc...acum mi-am adus aminte si de ce imi vine sa plang... dar e ciudat ca de data asta nu pot plange...parca mi-am refrigerat inima, mainile mi-s foarte reci, ochii rosii dar nicio lacrima...poate tremur, sau poate e reminiscenta de la imaginea cu frigul din depozitul abandonat... sau tremur din iubire, una esuata sau prost impartasita, una neinteleasa si amestecata, complicata si inselatoare, dura si perfida, orgolioasa si neinduratoare cu mine...as fi crezut ca pot muri pentru cineva... cand eram mica visam sa donez un rinichi persoanei iubite...da, am fost un copil ciudat, care se juca cu papusi fara cap...mi se parea gestul suprem, asta cu donatu' ,imagineaza-ti numai,o parte din mine sa fie in altcineva sau invers...ei...acu m-am calmat..ca am descoperit sexul care e tot un transplant de parti, una in alta, nici nu doare si nici nu exista risc de incompatibilitate...iar cand persoana iubita te supara poti sa-ti iei partea si sa pleci acasa, ba mai mult sa-i mai faci si in ciuda ca a ramas fara ea, si, in mintea ta, sa fii infatuata ca una ca a ta n-o sa mai gaseasca.."EL" ma doare azi...ma doare si simt durerea in tot corpul...ma injunghie treptat si ma cuprinde in agonie..."EL", caruia i-as fi donat un rinichi..."EL" are un manual de instructiuni mult prea complicat pentru mintea mea...Pe "EL" il pierd treptat pentru ca nu pot afla, nenorocita de mine, cum sa intru acolo, in inima lui, intre atrii si sa-l fac sa ma iubeasca...si gandul pleaca spre obiective reglabile cu care fac poze la escare si urme de bisturiu, la efectul de camera obscura cu nori curgand pe perete, tot in bratele lui.... Iubirea moare, si femei in negru, bocitoare scofalcite, ca acelea din "Zorba grecul", vin sa o ia...si sufar dupa ea, o simt tot mai rece, dar mortii ma invita sa dansez.... ar trebui sa plec de pe scaun...ma dor ochii si sunt umezi,...nu stiu daca e de la soarele care sare din discuri in ochii mei sau e o lacrima..oare cu ce-or fi cd-urile alea?